APIA primește cereri inițiale anuale pentru ajutorul de stat în domeniul creșterii animalelor
Potrivit sursei citate, cererile trebuie avizate de Autoritatea Naţională de Zootehnie (ANZ). Valorile maxime ale ajutorului pentru serviciile de întocmire şi menţinere a registrului genealogic al rasei sunt: 60 de lei/cap pentru rasele de animale din speciile taurine, bubaline şi ecvine; 35 de lei/cap pentru rasele de animale din speciile ovine, caprine; 100 de lei/cap pentru rasele de animale din speciile porcine.
Pentru serviciile de determinare a calităţii genetice a raselor de animale, valorile maxime ale ajutorului oferit de APIA sunt de 140 de lei/cap în cazul testării performanţelor producţiei de lapte şi 60 lei/cap în cazul controlului producţiei de carne pentru rasele de animale din speciile taurine şi bubaline; 35 de lei/cap în cazul testării performanţelor producţiei de lapte, 35 de lei/cap în cazul producţiei de carne, 30 de lei/cap în cazul producţiilor de lână pentru rasele cu lână fină şi 36 de lei/cap în cazul producţiei de pielicele pentru rasele de animale din speciile ovine şi caprine.
Documentele privind cele două cereri vor purta sintagma „conform cu originalul”, însuşite prin semnătura solicitantului şi vor sta la baza operării/verificării datelor în aplicaţiile electronice de gestionare a ajutorului de stat şi la efectuarea verificărilor administrative ulterioare.