APIA: Producţia auto s-a diminuat cu 6,9% în primele 5 luni, la 165.370 autovehicule. 92% a mers la export
Dintre acestea, 144.336 de unităţi au fost produse de Dacia şi 21.034 de Ford.
Volumele cele mai mari le-a înregistrat modelul Dacia Duster, din care au fost fabricate 83.320 unităţi, cu 15,6% mai multe decât în primele cinci luni din 2015, urmat de Dacia Sandero, cu 25.234 unităţi (cu 5,6% mai puţine decât în 2015), Ford B-MAX (21.034 unităţi, cu 3,2% mai puţine decât în 2015), Dacia Logan MCV (18.634 unităţi, +1,0%) şi Dacia Logan (17.148 unităţi, -55,6% faţă de 2015).
În ceea ce priveşte exportul, cu cele 152.083 unităţi exportate în primele cinci luni din acest an, România consemnează o scădere de 4,5% comparativ cu perioada similară din anul 2015, dar şi o reducere de 5,5% în luna mai 2016 faţă de luna precedentă (aprilie) a acestui an.
Cel mai exportat model în primele cinci luni din 2016 a fost Dacia Duster (81.729 unităţi), în creştere faţă de 2015 cu 19,5%, urmat de Dacia Sandero (22.537 unităţi, -1,8%), Ford B-MAX (20.895 unităţi, – 3,6%), Logan MCV (17.142 unităţi, -1,9%) şi Dacia Logan (9.780 unităţi, -66%).
Potrivit APIA, ar mai fi de remarcat faptul că 92% din producţia naţională realizată în aceste cinci luni din 2016 a fost exportată, în timp ce anul trecut acest procentaj era ceva mai mic, respectiv 89,7%.