APIA: Scădere de peste o treime a achiziţiilor de vehicule comerciale în România, în primul trimestru

Achiziţiile de vehicule comerciale au scăzut în România cu 33,3%, în primele trei luni ale anului comparativ cu aceeaşi perioadă din 2019, contracţie peste media de la nivelul Uniunii Europene (UE), respectiv de 23,2%, arată datele Asociaţiei Constructorilor Europeni de Automobile (ACEA), citate de Asociaţia Producătorilor şi Importatorilor de Autoturisme (APIA), potrivit Agerpres.
Economica.net - vin, 24 apr. 2020, 08:49
APIA: Scădere de peste o treime a achiziţiilor de vehicule comerciale în România, în primul trimestru

Conform statisticii oficiale, la nivelul lunii martie din 2020, înmatriculările de vehicule comerciale în UE au fost cu 47,3% mai mici decât în luna similară a anului 2019, aceasta fiind a treia lună consecutivă de scădere din acest an. În total, în UE27 au fost înmatriculate, în prima lună de primăvară a acestui an, 105.196 de unităţi, cu 94.597 de unităţi mai puţine decât în aceeaşi perioadă din anul precedent.

Defalcat, grupul ţărilor EU14 a consemnat, în intervalul analizat, o scădere de 49%, în timp ce ţările nou intrate (EU12 – fără Malta), un recul de 35,5%. În acest context, România a înregistrat o scădere de 37,6% fata de luna martie din 2019.

Pe ansamblul primului trimestru din acest an, vehiculele comerciale consemnează o contracţie generală (UE27) de 23,2%. În această marjă, grupul ţărilor EU14 a înregistrat o scădere de 23%, comparativ cu aceeaşi perioadă din anul anterior, în timp ce statele nou intrate (EU12) una de 25%.

În acest context, România a consemnat o diminuare de peste o treime (33,3%), la nivel comparativ.

Potrivit sursei citate, în interiorul acestor cifre, există segmentul vehiculelor comerciale uşoare, de sub 3,5 tone, care a înregistrat în UE, în martie, o scădere de 49,8% faţă de martie 2019, în România declinul fiind de 24,8%.

De asemenea, după primele trei luni ale acestui an, acest segment înregistrează, pe ansamblul Uniunii, o scădere totală de 23,1% (respectiv 23,5% EU14 şi 19,9% în EU12).

În acelaşi timp, România consemnează în aceeaşi categorie, la trei luni, un minus de 21,2% faţă de perioada similară din 2019. 

Te-ar mai putea interesa și
Comisia Europeană: România a înregistrat progrese semnificative în domeniul legilor justiției, dar mai trebuie să facă progrese în privința guvernanței corporative și a idependeței presei
Comisia Europeană: România a înregistrat progrese semnificative în domeniul legilor justiției, dar mai trebuie să facă ...
Cel de-al şaselea Raport privind statul de drept publicat de Comisia Europeană notează "o serie de progrese semnificative" în îndeplinirea recomandărilor din anul 2024 cu privire la sistemul......
Un oficial rus descrie modul în care Moscova evită cu succes sancțiunile economice occidentale. Aurul și criptomonedele se numără printre ele
Un oficial rus descrie modul în care Moscova evită cu succes sancțiunile economice occidentale. Aurul și criptomonedele ...
Companiile ruseşti folosesc cu succes compensările, aurul şi criptomonedele pentru facilitarea plăţilor internaţionale, ...
Nazare, despre introducerea unei monede euro digitale: Trebuie să fie un mijloc de a completa, nu de a înlocui numerarul
Nazare, despre introducerea unei monede euro digitale: Trebuie să fie un mijloc de a completa, nu de a înlocui numerarul
Moneda euro digitală ar fi un pas foarte important pentru modernizarea sistemului financiar european, îmbunătăţind siguranţa ...
Ryanair se așteaptă la rezultate bune pentru acestă vară, în condițiile în care a vândut mult iar biletele s-au scumpit
Ryanair se așteaptă la rezultate bune pentru acestă vară, în condițiile în care a vândut mult iar biletele s-au scumpit
Cererea pentru călătorii în această vară nu arată semne de răcire, înregistrându-se un nivel solid al rezervărilor ...