Apicultorii demonstrează marţi în faţa Ministerului Agriculturii, cerând protejarea albinelor împotriva pesticidelor
Federaţia Asociaţiilor Apicole din România (ROMAPIS) anunţă într-un comunicat că cetăţenii Uniunii Europene se tem că statele membre vor anula interdicţia folosirii insecticidelor din clasa neonicotinoidelor deschizând porţile unor noi pesticide periculoase pentru albine.
„Acţiunea se circumscrie unei serii de evenimente similare care vor avea loc şi în alte capitale europene în data de 9 mai: Berlin, Dublin, Haga, Londra, Paris, Riga, Roma şi Sofia”, arată federaţia, potrivit News.ro.
Votul este aşteptat să se ţină în 20 mai, ceea ce coincide cu Ziua Mondială a Albinei, în Comisia Permanentă pentru Plante, Animale, Alimente şi Furaje, la Bruxelles. Statele membre vor vota pentru ridicarea la un nou nivel a standardelor de testare a tuturor pesticidelor conform Ghidului Albinei, document elaborat de EFSA – Autoritatea Europeană Pentru Siguranţa Alimentară în anul 2013 dar neadoptat încă la nivelul întregii Uniuni Europene.