Apicultorii români solicită autorităţilor reducerea TVA la miere
„În ultimii cinci ani, am făcut anual notificări şi intervenţii pentru reducerea TVA la miere, în ideea diminuării, dar şi în ideea creşterii consumului de miere şi produse apicole. Avem adrese depuse la minister şi ni s-a promis că atunci când se va modifica Codul fiscal se va putea lua o astfel de măsură. Acum evaziunea fiscală în domeniu a ajuns la 35-40%. Se face evaziune şi în sectorul de utilaje şi pe ceea ce se vinde la colţ de stradă sau în târguri de miere. Cred că ar trebui să existe o lege, o obligaţie, astfel încât toate aceste firme care lucrează la negru să nu mai fi interesate să facă evaziune pentru 9%. Cred că ar trebui ca toate alimentele să aibă TVA între 5 şi 9%, iar cele de lux să fie taxate mult mai mult. Cred că un nivel de TVA între 5 şi 10% este unul acceptabil, pentru că 24% este mult prea mult”, a declarat pentru AGERPRES preşedintele Asociaţiei Crescătorilor de Albine din România (ACA), Ioan Fetea.
Acesta a precizat că ACA sprijină introducerea caselor de marcat la târguri pentru a fiscaliza toate standurile şi pentru a putea oferi consumatorilor bonuri de casă.
„Noi suntem pentru fiscalizare şi în târguri. Toate standurile să vină cu casă de marcat, să dea bonuri de casă, inclusiv cei cu utilaje. Noi, combinatul şi institutul, venim la târguri cu marfă cu factură, plătim impozite şi taxe, dar vine unul cu un stup de două milioane de lei (n.r..lei vechi), fără TVA, pe care noi îl vindem cu 3,2 milioane de lei (n.r. lei vechi) şi niciodată nu vom ajunge să vindem cum o fac ei. Sunt cazuri când unii vin la noi la târg, cumpără protofil (n.r. medicament pentru albine) cu baxurile şi noi nu mai avem la stand, dar îl găseşti pe urmă la ei, la preţ dublu, dar fără acte. Este o mare problemă. Am vorbit cu Ministerul Finanţelor pentru a fiscaliza aceste târguri. Noi avem case de marcat, surse de curent, tot ce ne trebuie. Fie că este persoană fizică, fie juridică, ar trebui să ne supunem toţi unor rigori fiscale, pentru că altfel ei se dezvoltă şi noi sucombăm”, a explicat Ioan Fetea.
Ediţia de toamnă a Târgului Naţional al Mierii se deschide vineri iar la eveniment participă vicepremierul Daniel Constantin, ministru al Agriculturii şi Dezvoltării Rurale.
La târgul organizat de Asociaţia Crescătorilor de Albine din România (ACA) pe platforma apicolă din Băneasa, bucureştenii sunt aşteptaţi de vineri până duminică, în intervalul orar 10,00 -18,00.
Târgul Naţional al Mierii are rolul este de a promova apicultura şi consumul de miere în rândul românilor, în condiţiile în care România are cel mai slab consum din Europa.
Cei peste 100 de expozanţi care vor fi prezenţi – apicultori şi firme specializate – îşi vor etala produsele într-o gamă extrem de diversificată: de la produsele apicole obţinute direct din stupină până la produse apicole condiţionate sau alte preparate derivate din produse apicole – suplimente nutritive, medicamente, cosmetice etc.
De acest târg vor putea beneficia şi apicultorii, deoarece vor fi prezente şi produsele dedicate acestora – stupi şi componente, utilaje şi alte echipamente apicole, produse pentru sănătatea albinelor, produse pentru nutriţie, cărţi de specialitate.