Aplicarea taxei pe tranzacţii financiare în 11 ţări UE ar putea genera peste 10 miliarde de euro

Economica.net
23 10. 2012
national_stock_exchange_85113400

Până în prezent, 11 state UE s-au angajat să introducă o taxă pe tranzacţii financiare însă „trebuie să convenim nivelul şi baza de taxare”, a spus Cazeneuve.

Comisia Europeană vrea să introducă o propunere pentru cooperare mai strânsă la reuniunea din 13 noiembrie a miniştrilor de Finanţe din UE şi speră ca un acord să fie încheiat până la sfârşitul anului.

„Dacă taxa s-ar aplica în toate cele 27 de state, fondurile obţinute, pe baza planurilor Comisiei, s-ar situa la 57 de miliarde de euro”, a spsus ministrul francez.

Propunerea executivului comunitar, iniţiată în septembrie anul trecut, vizează taxarea tututor tranzacţiilor între instituţiile financiare (bănci, burse, companii de investiţii, companii de asigurări, fonduri de hedging).

Tranzacţiile cu acţiuni şi obligaţiuni ar fi taxate cu 0,1%, iar cele care vizează contracte derivate cu 0,01%.

Taxa se va aplica dacă cel puţin una dintre instituţiile financiare implicate are sediul în UE, chiar dacă tranzacţia se desfăşoară în afara spaţiului comunitar.