Aplicaţie pentru telefon, de monitorizare a alunecărilor de teren şi avalanşelor, prezentată la Cluj
Aurelian Cotuna, membru al echipei care a realizat aplicaţia, a declarat, presei că aplicaţia Slide Scape monitorizează evenimentele de alunecări de teren de pe tot globul, folosind date de la NASA.
„Am venit cu un sistem, cu o aplicaţie pentru telefonul mobil, care monitorizează evenimentele de alunecări de teren de pe tot globul, folosind date de la NASA. În momentul în care un utilizator al aplicaţiei se află într-o zonă de pericol va primi o notificare pe telefon pe care va trebui să o oprească. Dacă o opreşte în zece secunde înseamnă că este conştient şi nu este prins sub dărâmături iar viaţa nu îi este pusă în pericol. Dacă apasă pe aplicaţie va avea două opţiuni, prima că este în regulă, şi a două care înseamnă că este conştient dar grav rănit. Este o soluţie de optimizare a modului în care putem salva vieţi”, a explicat Cotuna.
Potrivit acestuia, aplicaţia emite sunete atât pentru persoanele din echipele de intervenţie, cât şi pentru câinii folosiţi la recuperarea victimelor prinse sub dărâmături. De asemenea, poate fi folosită în cazul alunecărilor de teren, dar poate fi extinsă la alte catastrofe – avalanşe, cutremure, inundaţii, dar chiar şi în caz de război sau de atacuri teroriste.