Aplicaţii false de editare foto, cu malware-ul MobOk, descoperite în magazinul Google Play

Două aplicaţii false de editare foto, care ascundeau malware-ul MobOk, au fost eliminate din magazinul Google Play, nu înainte de fi descărcate deja de 10.000 de ori, susţin experţii Kaspersky Lab într-o cercetare publicată miercuri, potrivit Agerpres. 
Economica.net - mie, 17 iul. 2019, 12:26
Aplicaţii false de editare foto, cu malware-ul MobOk, descoperite în magazinul Google Play

Potrivit specialiştilor, aplicaţiile „Camera Pink” şi „Camera Pink 2” au fost concepute pentru a fura informaţii personale de la victime, pe care le folosesc pentru a le înscrie ulterior la abonamente plătite. În cele din urmă, cei care au fost afectaţi de acest malware au descoperit costuri neaşteptate în propria factură de telefonie mobilă.

„Malware-ul MobOk este un backdoor – unul dintre cele mai periculoase tipuri de malware, deoarece îi oferă atacatorului un control aproape total asupra dispozitivului infectat. În ciuda faptului că tot ce este încărcat în Google Play este atent filtrat, nu este pentru prima oară când ameninţările şi-au făcut loc pe dispozitivele utilizatorilor. În multe cazuri, backdoor-urile sunt acoperite de o aplicaţie semi-funcţională, care la prima vedere pare a fi o încercare slabă, dar inocentă, de a crea o aplicaţie legitimă. Din acest motiv, aplicaţiile Pink Camera nu au stârnit suspiciuni, având incluse funcţii autentice de editare a fotografiilor şi fiind descărcate din magazinul Google Play”, menţionează specialiştii Kaspersky Lab.

Aceştia subliniază că, imediat ce utilizatorii începeau să-şi editeze fotografiile utilizând Pink Camera, aplicaţiile solicitau acces la notificări, ceea ce iniţia de fapt activitatea periculoasă în fundal.

„Odată ce o victimă era infectată, malware-ul MobOk colecta informaţii despre dispozitiv, cum ar fi numărul de telefon asociat, pentru a folosi aceste informaţii în etapele ulterioare ale atacului. Apoi, atacatorii trimiteau dispozitivului infectat detalii despre pagini web cu servicii pe bază de abonament plătit, iar malware-ul le deschidea, acţionând ca un browser secret, din fundal. Utilizând numărul de telefon obţinut mai devreme, malware-ul îl introducea în câmpul „înregistrare” şi confirma achiziţia. Dat fiind că avea control total asupra dispozitivului şi putea să verifice notificările, malware-ul tasta codul de confirmare SMS atunci când intra – totul fără să anunţe utilizatorul. Victima începea să suporte costurile până când observa plăţile pe factura de telefon şi se dezabona de la fiecare serviciu”, explică reprezentanţii companiei de securitate cibernetică.

La ora actuală, aplicaţiile „Camera Pink” şi „Camera Pink 2” sunt eliminate din magazinul Google Play.

Kaspersky Lab este o companie globală din domeniul securităţii cibernetice, prezentă pe piaţă de peste 21 de ani. Compania protejează peste 400 de milioane de utilizatori individuali, precum şi 270.000 de companii-client.

Te-ar mai putea interesa și
Drum Expres Arad – Oradea: CNSC a admis parțial contestația Nurol, după ce ucrainenii de la Automagistral au fost desemnați câștigători pentru lotul 3
Drum Expres Arad – Oradea: CNSC a admis parțial contestația Nurol, după ce ucrainenii de la Automagistral au fost ...
Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor (CNSC) a admis în parte contestația turcilor de la Nurol la licitația pentru construcția lotului 3 al Drumului Expres Arad - Oradea. Amintim......
CFR S.A despre traficul feroviar. Pe ruta Roşiori Nord – Craiova sunt întârzieri pentru că s-a rupt o șină
CFR S.A despre traficul feroviar. Pe ruta Roşiori Nord – Craiova sunt întârzieri pentru că s-a rupt o șină
Traficul feroviar este deschis, la această oră, pe toate magistralele de cale ferată, iar circulaţia trenurilor este ...
UE vrea să introducă restricţii la importurile de alimente, după modelul Trump
UE vrea să introducă restricţii la importurile de alimente, după modelul Trump
Uniunea Europeană (UE) intenţionează să blocheze importul anumitor produse alimentare care nu respectă diferite criterii, ...
Anunț de la Premier Energy pentru clienți. Ce se întâmplă cu prețurile la energie electrică
Anunț de la Premier Energy pentru clienți. Ce se întâmplă cu prețurile la energie electrică
Premier Energy Furnizare, unul dintre marii furnizori de energie electrică pentru clienții casnici, a transmis clienților ...