Apple a pierdut 10 mld. dolari din capitalizare după ce Foxconn a anunţat îngheţarea angajărilor
Foxconn a suspendat activitatea de recrutare până la sfârşitul lunii martie, a declarat purtătorul de cuvânt al companiei taiwaneze, Bruce Liu, citat de Bloomberg.
El a precizat că decizia nu are legătură cu producţia iPhone 5, dezminţind informaţiile apărute anterior în presă.
Purtătorul de cuvânt al Apple Steve Dowling a refuzat să comenteze informaţiile.
Acţiunile Apple au coborât miercuri la New York cu 2,4%, la 448,8 dolari, capitalizarea companiei fiind de 421,5 miliarde de dolari la preţul de închidere. Astfel, Apple a pierdut miercuri aproximativ 10 miliarde de dolari din valoarea de piaţă.
Decizia anunţată de Foxconn a întreţinut atmosfera negativă din ultimele luni referitor la perspectivele de creştere a Apple pe fondul încetinirii cererii pentru smartphone-uri şi competiţiei tot mai dure de pe această piaţă.
Pe de altă parte, măsura ar putea indica efectul asupra Foxconn al deciziei Apple de a-şi diversifica baza de furnizori şi fabricanţi, notează un analist financiar.
„Principalul produs pe care se bazează Hon Hai (Hon Hai Precision Industry, cea mai mare companie din grupul Foxconn – n.r.), iPad-ul de 9,7 inci, este în declin. În privinţa noului iPad Mini, Hon Hai trebuie să împartă producţia cu alte companii”, spune Arthur Liao, analist la Fubon Securities.
Aproximativ 40% dintre tabletele iPad Mini sunt fabricate de Pegatron Corp., în timp ce Foxconn este singurul producător al iPad de 9,7 inci, a cărei cotă de piaţă este în scădere în urma lansării variantei mai mici şi mai ieftine.
Îngheţarea angajărilor ar putea reflecta şi un trend social, muncitorii chinezi revenind la muncă în număr mai mare în acest an după vacanţa de Anul Nou Chinezesc – 90% dintre aceştia s-au reîntors la lucru în acest an, faţă de mai puţin de 80% în mod normal, potrivit analiştilor RBC Capital Markets. Această situaţie ar putea fi motivată de îmbunătăţirea condiţiilor de muncă la Foxconn şi de creşterea salariilor.
Analiştii UBS consideră că unul dintre motivele suspendării angajîrilor la Foxconn ar putea fi scăderea comenzilor din partea Hewlett-Packard. Foxconn produce PC-uri pentru HP, contract care generează aproximativ 8,1% din veniturile companiei chineze. HP este al doilea mare client al Foxconn, după Apple, care generează 33% din venituri.
Nikkei scrie însă în ediţia de joi că Foxconn va amâna extinderea capacităţii de producţie a fabricii din Zhengzhou, China, unde sunt asamblate iPhone-uri. Tot Nikkei scria în luna ianuarie despre scăderea cu 50% a comenzilor pentru piese destinate iPhone 5, din cauza vânzărilor sub estimări.
Analitii BNP Paribas estimează că Apple va vinde 38 milioane de smartphone-uri iPhone 5 în acest trimestru, cu 20% mai puţine decât în ultimele trei luni ale anului trecut, perioadă în care comerţul retail este cu mult mai ridicat decât în restul anului datorită sezonului sărbătorilor de iarnă.
Directorul general al Apple, Tim Cook, a recomandat acţionarilor să nu trateze prea serios informaţiile despre modificările apărute în lanţul de producţie al companiei.