Apple a pierdut un proces cu Samsung în Germania, privind patentele iPhone

Economica.net
21 09. 2012
apple-samsung_13401700

Un tribunal regional din Mannheim a decis că Samsung nu încalcă patentele pentru tehnologia ecranelor tactile, a declarat un purtător de cuvând al Samsung din Seul.

Informaţia a fost confirmată de un purtător de cuvânt al tribunalului din Germania, Joachim Bock.

Atât Samsung cât şi Apple au reputat victorii în procesele legate de încălcarea patentelor pe care şi le-au intentat reciproc în ţări de pe patru continente.

Conflictul a început anul trecut, când Apple a acuzat Samsung, cel mai mare producător de aparatură electronică de consum la nivel mondial, că i-a copiat produsele.

„Salutăm decizia de astăzi (vineri n.r.), care ne confirmă poziţia că produsele noastre nu încalcă proprietatea intelectuală a Apple”, se arată într-un comunicat al Samsung.

Judecătorii germani au respins şi o reclamaţie similară făcută de Apple împotriva Motorola Mobility Holdings, divizie a Google, legată de acelaşi patent.

În luna august, un tribunal federal din San Jose, California, a stabilit că Samsung a copiat elemente ale iPhone şi iPad, obligând producătorul sud-coreean de smartphone-uri la plata unor despăgubiri de 1 miliard de dolari.

O săptămână mai târziu, Apple a pierdut un proces în Japonia împotriva Samsung, în care acuza că smartphone-urile şi tabletele acesteia încalcă o invenţie privind sincronizarea muzicii şi datelor video cu serverele.

Apple a pus vineri în vânzare iPhone 5, în mai multe ţări, începând cu Australia, urmată de Japonia, Singapore, Hong Kong, Franţa, Germania şi Marea Britanie, Statele Unite şi Canada.