Apple a plătit în Irlanda 40% din impozitele plătite la nivel global în ultimul an fiscal

Gigantul tehnologic american Apple a plătit în Irlanda impozite în valoare de 17,1 miliarde de dolari în exerciţiul fiscal care s-a încheiat în luna septembrie 2025, această sumă reprezentând aproximativ 40% din impozitele plătite la nivel mondial, conform unui document al companiei care detaliază, pentru prima dată, care sunt profiturile şi taxele plătite de producătorul telefoanelor iPhone în fiecare ţară, transmite Reuters, preluată de Agerpres.
AGERPRES - S, 22 aug. 2026, 13:17
Apple a plătit în Irlanda 40% din impozitele plătite la nivel global în ultimul an fiscal

Apple a precizat că impozitele plătite Irlandei au fost „semnificativ mai mari” decât impozitele pe profit datorate, deoarece includ şi cele 13 miliarde de euro sub formă de impozite restante, pe care compania americană a fost obligată să le plătească Irlandei de către Curtea de Justiţie a Uniunii Europene (CJUE), în 2024.

Instanţa europeană a decis că Irlanda a acordat Apple reduceri de impozite ilegale timp de mai bine de două decenii, rezultând o cotă de impozitare sub 1%. În replică, Irlanda, alături de Apple, a contestat decizia privind impozitele restante timp de opt ani, căutând să-şi apere poziţia de locaţie preferată pentru multinaţionalele americane în Europa precum şi miliardele de euro sub formă impozite directe şi indirecte pe care le primeşte în fiecare an.

În total, Apple a plătit impozite pe profit în valoare de 43,2 miliarde de dolari la nivel mondial în anul fiscal care s-a încheiat în septembrie 2025. Dintre acestea, impozitele de 17,1 miliarde de dolari plătite Irlandei reprezintă 39,54% din total.

Multe companii multinaţionale s-au stabilit în Irlanda în ultimii ani datorită cotei scăzute de impozitare a companiilor, care, în cazul Apple, a fost de 13,8% , mult sub cotele de impozitare din alte ţări europene.

Potrivit publicaţiei Irish Independent, impozitele plătite de Apple în Irlanda în 2025 ar fi „aproape suficiente” pentru a acoperi întregul buget pentru educaţie din ţară sau costurile preconizate ale proiectul liniei de metrou Metrolink din Dublin.

Te-ar mai putea interesa și
Ocazie rară: Satul din România unde casele vechi se vând la preț de vilă în Pipera
Ocazie rară: Satul din România unde casele vechi se vând la preț de vilă în Pipera
Ocazie rară în cel mai cunoscut sat din România care a devenit în ultimii ani una dintre cele mai exclusiviste piețe imobiliare din țară. Casele scoase la vânzare aici sunt foarte rare, iar......
Legea Salarizării. Sindicatele atrag ca atenția că reprezintă o nouă sursă de inechităţi, discriminări şi tensiuni sociale
Legea Salarizării. Sindicatele atrag ca atenția că reprezintă o nouă sursă de inechităţi, discriminări şi tensiuni ...
Cele cinci confederaţii sindicale reprezentative la nivel naţional resping actuala formă a proiectului Legii salarizării ...
Vaticanul va investi 100 de milioane de euro pentru a construi o centrală regenerabilă
Vaticanul va investi 100 de milioane de euro pentru a construi o centrală regenerabilă
Vaticanul va construi o centrală care va produce energie regenerabilă, un proiect în valoare de aproximativ 100 de milioane ...
VIDEO Autostrada Moldovei A7: Muncitorii lui Umbrărescu asfaltează bretelele la racordul cu nodul rutier Bacău Sud
VIDEO Autostrada Moldovei A7: Muncitorii lui Umbrărescu asfaltează bretelele la racordul cu nodul rutier Bacău Sud
Pasionații de infrastructură au postat imagini cu lucrările UMB în punctele critice ale celui mai "fierbinte" șantier ...