Apple, acuzată că vinde copii piratate ale cărţilor, de către un grup de scriitori chinezi

Un grup de 22 de autori chinezi au dat în judecată Apple pentru 50 milioane yuani (8 milioane de dolari), acuzând compania că vinde, prin App Store, copii nelicenţiate ale cărţilor scrise de ei, potrivit presei chineze.
Economica.net - D, 18 mart. 2012, 14:08
Apple, acuzată că vinde copii piratate ale cărţilor, de către un grup de scriitori chinezi

Grupul, denumit Alianţa pentru drepturile scriitorilor, a cerut anul trecut Apple într-o petiţie să înceteze distribuţia electronică a operelor, după ce a reuşit să convingă Baidu, cel mai mare motor de căutare din China, să nu mai publice materialele pe platforma Baidu Library.

Autorii acuză Apple că vinde versiuni piratate a 95 de cărţi, potrivit agenţiei dep resă Xinhua, care nu precizează tribunalul unde se va judeca procesul.

„Ca deţinători de drepturi de proprietate intelectuală, înţelegem importanţa protejării proprietăţii intelectuale, iar atunci când primim plângeri răspundem prompt şi adecvat”, a declarat purtătorul de cuvânt al Apple Carloyn Wu.

Companiile străine se plâng de ani buni de modul relaxat în care sunt aplicate în China legile privind drepturile de proprietate intelectuală.

Recent, tot mai mulţi deţinători chinezi de copyright au început să facă presiuni pentru o mai bună protecţie din partea autorităţilor.

Te-ar mai putea interesa și
Antreprenorii sociali ar putea crea 100.000 de noi locuri de muncă în următorii 5 ani
Antreprenorii sociali ar putea crea 100.000 de noi locuri de muncă în următorii 5 ani
Numărul de salariați din România ar putea crește cu 100.000 de persoane în următorii cinci ani dacă afacerile din sectorul economiei sociale beneficiază de instrumente de finanțare......
Ford a început asamblarea de baterii pentru mașini electrice la uzina din Koln
Ford a început asamblarea de baterii pentru mașini electrice la uzina din Koln
Ford a început asamblarea în masă a bateriilor pentru vehicule electrice, cu trei capacități diferite, pentru utilizarea ...
Daniel David, ministrul Educației și Cercetării, spune că în cadrul negocierilor nu au fost luate decizii privind aspecte financiare
Daniel David, ministrul Educației și Cercetării, spune că în cadrul negocierilor nu au fost luate decizii privind aspecte ...
Ministrul Educației și Cercetării, Daniel David, a afirmat, joi, că, în cadrul negocierilor pentru formarea viitorului ...
VIDEO – Avion cu 242 de pasageri la bord s-a prăbuşit în India
VIDEO – Avion cu 242 de pasageri la bord s-a prăbuşit în India
Un avion al companiei Air India cu 242 de pasageri la bord s-a prăbuşit la scurt timp după decolarea de pe aeroportul ...