Apple anunţă iPadOS, un sistem de operare dedicat special tabletelor

Economica.net
04 06. 2019
5_reasons_why_the_ipad_pro_shouldnt_be_your_next_computer1_04404600

Prin separarea celor două sisteme de operare, Apple va putea aduce mai uşor modificări specifice celor două tipuri de dispozitive. iPadOS va avea încă de la prima versiune funcţii care nu se vor regăsi pe iPhone, ci vor fi dezvoltate special pentru ecranele mari ale tabletelor.

iPadOS are un nou ecran principal, care include la un loc aplicaţii şi widget-uri. Widget-urile nu vor mai avea un ecran special, ca până acum, ci vor putea fi afişate pe acelaşi ecran cu aplicaţiile.

Noul sistem de operare va aduce şi mai multe gesturi care vor îmbunătăţi multitasking-ul, simplificând trecerea la o aplicaţie la alta şi aranjarea aplicaţiilor deschise pe ecran.

Tot prin gesturi va fi îmbunătăţită şi funcţia copy&paste. Copierea textului se putea face prin strângerea pe ecran a trei degete. Gestul opus, depărtarea celor trei degete, va realiza funcţia „paste”.

Un mare pas înainte îl face managerul de fişiere Files, care va arăta şi va funcţiona mai mult ca o aplicaţie de desktop şi, foarte important, va oferi suport nativ pentru dispozitive USB şi carduri de memorie.

Va exista şi suport pentru mouse în iPadOS, o opţiune care se găseşte în cadrul secţiunii Accesibilty a aplicaţiei Settings şi despre care nu se cunosc foarte multe la acest moment.

În aceeaşi direcţie generală va merge şi browser-ul Safari, care va oferi un sistem de navigare mai aproape de cel de pe desktop şi va include un manager de download-uri.

Prima versiune de iPadOS va fi disponibilă în toamnă.