Apple, aproape de acorduri de distribuţie în China şi Japonia pentru 800 mil. de potenţiali clienţi

Economica.net
09 09. 2013
highres-iphone4lens_1330599829_57831500

Apple va prezenta marţi noua generaţie iPhone, care va include în premieră şi un model low-cost destinat pieţelor emergente. Potrivit unor surse, compania este aproape de un acord de distribuţie cu China Mobile, cel mai mare operator de telecomunicaţii din lume după numărul de utilizatori.

Astfel, China Mobile va include iPhone în ofertă, smartphone-ul Apple urmând să fie disponibil cu reduceri de preţ în funcţie de abonamentul ales de clienţi.

Alte surse apropiate discuţiilor susţin că Apple este totodată aproape de un acord cu NTT DoCoMo, cel mai mare operator din Japonia, care va prelua de asemenea iPhone în ofertă.

Dacă se vor confirma, acordurile cu cei doi operatori asiatici reprezintă o victorie majoră pentru Apple, ambele companii rezistând până acum la ofertele companiei americane pentru extinderea reţelei de distribuţie a iPhone.

Apple va câştiga astfel accesul la peste 800 de milioane de potenţiali clienţi. China Mobile are 740 milioane de clienţi, iar NTT DoCoMo deserveşte 62 milioane de utilizatori.

Compania americană se confruntă cu declinul vânzărilor iPhone, pe fondul apropierii pieţelor dezvoltate de saturaţie şi concurenţei intense.

Apple negociază de câţiva ani cu cei doi operatori, care nu au fost mulţumiţi de costurile semnificative derivate din reducerile de preţ pe care ar trebui să le ofere pentru a promova iPhone.

Surse apropiate situaţiei au declarat însă că Apple va prezenta pe 10 septembrie în premieră o variantă low-cost a smartphone-ului, destinată în special pieţelor emergente precum China şi India, cu un potenţial uriaş de creştere, însă unde preferinţele utilizatorilor înclină spre modele mai ieftine.

IPhone generează mai mult de jumătate din veniturile Apple. În trimestrul al doilea, numărul de iPhone-uri vândute de companie a scăzut cu 17% faţă de primele trei luni ale anului. Profitul Apple a scăzut în prima jumătate a acestui an, iar acţiunle companiei au coborât cu 6,4%.

China este una dintre cele mai mari pieţe ale Apple, unde producători locali precum ZTE, Lenovo şi Xiaomi oferă alternative mai ieftine, asigurându-şi o cotă semnificativă din vânzări.