Apple domină clasamentul celor mai valoroase mărci din lume în 2021

21 10. 2021
apple clasament mărci

Pe fondul unor profunde schimbări economice, sociale și tehnologice, clasamentul 2021 Best Global Brands a înregistrat cea mai mare creștere a valorii mărcilor din istorie. Conform datelor agregate de Interbrand, valoarea totală a primelor 100 de mărci a crescut de la 2.326 miliarde de dolari în 2020 la 2.667 miliarde în 2021, corespunzător unei creșteri cu nu mai puțin de 15%. Pentru comparație, în 2020 majorarea față de 2019 a fost de doar 9%.

Cel mai performant sector rămâne și în acest an cel al tehnologiei, detaliu pus în evidență de faptul că primele trei poziții din clasament sunt ocupate de Apple, Amazon și Microsoft, acestea reprezentând 62,3% din valoarea totală a primelor zece mărci.

În ciuda dominației mărcilor din domeniul tehnologiei, cea mai mare creștere din întregul clasament este a unei mărci care îmbină perfect acest domeniu cu cel al construcțiilor de mașini. Tesla, căci despre această marcă este vorba, și-a majorat valoarea cu 184% până la 36,2 miliarde de dolari. Acest clasament al celor mai mari creșteri ale valorii mărcii este continuat de Salesforce, +37%, până la 14,77 mld. USD, Adobe, +36%, până la 24,83 mld. USD, PayPal, +36%, până la 14,32 mld. USD și Microsoft, +27%, până la 210,19 mld. USD.

Clasamentul principal al Interbrand – Best Global Brands 2021 are pe primul loc, pentru al nouălea an consecutiv, compania Apple. Grație diversificării continue a portofoliului, dezvoltării în zone de interes și impunerii de noi tehnologii pe piață, compania americană a atins în 2021 o valoare totală de 408,25 miliarde de dolari, în creștere cu 26% față de anul anterior.

A doua treaptă a podiumului este ocupată, ca și în 2020, de Amazon, companie de comerț online care se află însă la mare distanță de lider. În 2021, valoarea Amazon a urcat cu 24% față de anul anterior, până la 249,24 mld. USD. Pe ultima treaptă a podiumului s-a clasat Microsoft, alt gigant din domeniul tehnologiei, care a înregistrat o valoare de 210,19 mld. USD, mai mare cu 27% față de cea din 2020.

Poziția a patra în clasamentul Interband al celor mai valoroase mărci din lume este ocupată de Google cu o valoare de 196,81 mld. USD (+19%), în timp ce pe locul cinci se află Samsung cu 74,63 mld. USD (+20%).

Abia de la locul șase în jos apar în clasament și mărci din alte domenii decât cel al tehnologiei. Astfel, poziția a șasea este ocupată în acest an de Coca-Cola (57,48 mld. USD), iar pe șapte se află Toyota (54,10 mld. USD).

Restul locurilor din Top 10 sunt ocupate de Mercedes-Benz (50,86 mld. USD), McDonalds (45,86 mld. USD) și Disney (44,18 mld. USD).

Dovadă a stabilității mărcilor în 2021, în Top 100 al celor mai valoroase mărci la nivel mondial a intrat în acest an o singură marcă neaflată până acum în acest clasament select. Este vorba despre Sephora, marcă a grupului de lux LVMH care ocupă locul 100. Cu o valoare de 4,6 mld. USD, Sephora se alătură mărcilor Louis Vuitton, Tiffany & Co., Hennessy și Dior, făcând astfel ca LVMH Group să fie singurul conglomerat cu cinci mărci în Top 100.