UPDATE Apple: iPhone 6 şi 6 Plus, disponibile pe piaţa din România începând din 31 octombrie
Compania americană a prezentat luni calendarul de lansare a noilor modele iPhone în 36 de ţări din Europa, Asia, Orientul Mijlociu, America Latină şi Africa.
Astfel, cele mai noi smartphone-uri Apple vor fi disponibile din 17 octombrie în China, India şi Monaco, din 23 octombrie în Israel, începând din 24 octombrie în Cehia, Groenlanda, Malta, Polonia şi Africa de Sud, din 30 octombrie în Bahrein şi Kuweit, respetiv din 31 octombrie în Albania, Bosnia, Croaţia, Estonia, Grecia, Ungaria, Islanda, Kosovo, Letonia, Lituania, Macedonia, Mexic, Republica Moldova, Muntenegru, Serbia, Coreea de Sud, România, Slovacia, Slovenia, Ucraina şi Tailanda.
În Europa de Vest, SUA şi Canada, Rusia, Australia, Noua Zeelandă, Emiratele Arabe Unite şi Taiwan, cele două modele erau deja disponibile.
Până la finele anului, iPhone 6 şi 6 Plus vor ajunge pe 115 pieţe, cea mai rapidă lansare iPhone reuşită până acum de Apple.
Vezi şi:
Apple a prezentat iPhone 6, iPhone 6 Plus și ceasul Apple Watch. GALERIE FOTO