Apple, obligată să plătească 450 milioane dolari ca pedeapsă pentru că a manipulat piaţa cărţilor electronice
În consecinţă, decizia pronunţată în 2013 de un judecător din New York va fi aplicată. Această decizie obligă Apple să plătească suma de 450 milioane de dolari pentru că este vinovat, alături de mari case de editură, de restrângerea concurenţei pentru preţurile cărţilor electronice.
‘Culpabilitatea Apple pentru că a conspirat cu bună ştiinţă cu editurile pentru a creşte preţul cărţilor electronice a fost stabilită odată pentru totdeauna’, a declarat Bill Baer directorul diviziei antitrust din Departamentul american al Justiţiei.
Înainte ca Apple să intre pe piaţa cărţilor electronice, în 2010, Amazon.com. cumpăra cărţile electronice la preţ engros şi ulterior alegea preţul de comercializare cu amănuntul astfel că a putut să impună un preţ de referinţă de 9,99 dolari pentru numeroase cărţi.
Apple a fost acuzat că în momentul lansării tabletei iPad, la începutul lui 2010, s-a înţeles cu editurile Hachette Book Group, HarperCollins Publishers, Holtzbrinck Publishers LLC (Macmillan) şi Penguin Group pentru a majora preţurile celor mai vândute cărţi electronice de la 12,99 până la 14,99 dolari.
Departamentul american al Justiţiei reaminteşte că cele cinci edituri au fost obligate deja să plătească 166 milioane de dolari consumatorilor pentru a soluţiona plângerile din acest dosar.