Apple Pay a intrat în vizorul Bruxelles-ului

Economica.net
15 11. 2019
apple_card_hand_iphonexs_payment_33951400

Graţie Apple Pay, deţinătorii de telefoane iPhone sau ceasuri inteligente Apple Watch pot efectua plăţi la comercianţi prin atingerea dispozitivelor de acelaşi terminal utilizat în prezent pentru cărţile de credit şi de debit, fără a fi nevoiţi să tasteze codul.

Pentru Comisia Europeană există o problemă de concurenţă: este imposibil ca pe un aparat Apple să fie utilizat un alt sistem concurent, precum Samsung Pay sau Google Pay.

Contactat de AFP, un purtător de cuvânt al Comisiei Europene a confirmat că au fost trimise chestionare jucătorilor de pe piaţa plăţilor mobile, dar nu a oferit alte detalii. „Comisia urmăreşte eventualele practici comerciale anticoncurenţiale şi practici abuzive”, a adăugat purtătorul de cuvânt fără a dezvălui cine sunt destinatarii chestionarelor.

Tehnologia de care este preocupată Comisia în cazul Apple Pay este aşa-numita ‘near-field communication’ (NFC), o tehnologie care permite schimbul de date la distanţe mai mici de 10 centimetri, între două aparate echipate cu acest dispozitiv. Apple permite utilizarea antenei NFC doar pentru Apple Pay, spre deosebire de Google de exemplu, care permite utilizarea şi altor aplicaţii pe smartphone-urile Android. Din acest motiv, aplicaţiile de plăţi disponibile pe iPhone şi Apple Watch, trebuie să treacă prin Apple Pay pentru a avea aces la această antenă NFC.Şi pentru fiecare tranzacţie a utilizatorilor, băncile trebuie să plătească comisioane.

„Punctul de pornire este unul tehnic: utilizarea NFC este blocată pentru plăţi de pe produse Apple, exceptând Apple Pay”, a declarat Jean Allix, consilier la Organizaţia consumatorilor europeni.

Comisarul european pentru Concurenţă, Margrethe Vestager, a declarat recent că sunt „numeroase îngrijorări când vine vorba de Apple Pay din motive de concurenţă”.

Finanţele personale au devenit noul teren de luptă pentru marile companii din tehnologie, precum Google, Amazon şi Facebook, care speră să acapareze această piaţă lucrativă în defavoarea băncilor tradiţionale.