Apple rămâne cel mai valoros brand din lume. Cine se mai află în top

Apple a rămas cel mai valoros brand din lume, fiind evaluat în acest an la 185 miliarde de dolari, cu 1% mai mult comparativ cu 2012, în timp ce Google, plasat pe poziţia a doua, a avansat cu 5%, la 113,67 miliarde de dolari, potrivit studiului BrandZ Top 100.
Economica.net - mar, 21 mai 2013, 11:31
Apple rămâne cel mai valoros brand din lume. Cine se mai află în top

Valoarea combinată a brandurilor din Top 100 se situează la 2.600 de miliarde de dolari, în urcare cu 77% faţă de 2006, arată studiul, realizat de compania Millward Brown Optimor pentru grupul WPP.

Podiumul este completat de IBM, cu 112,54 miliarde de dolari. Google a făcut schimb de locuri cu IBM, care ocupa în precedenta ediţie a studiului locul secund.

Companiile din telecom şi sectorul tehnologic continuă să domine topul, cu 29 de branduri cu o valoare cumulată de peste 1.000 de miliarde de dolari, se arată în studiu. Dintre cele mai valoroase 10 branduri din lume, şase provin din IT şi telecom: Apple, Google, IBM, AT&T, Microsoft şi China Mobile.

Apple, Google şi IBM sunt urmate de McDonald’s (90,26 miliarde dolari), Coca-Cola (78,42 miliarde de dolari), AT&T (75,51 miliarde de dolari), Microsoft (69,8 miliarde de dolari), Marlboro (69,38 miliarde de dolari), Visa (56,06 miliarde de dolari) şi China Mobile (55,37 miliarde dolari).

Visa a consemnat cel mai puternic avans al valorii brandului în Top 10, cu o creştere de 46% faţă de anul anterior, în timp ce Micosoft a înregistrat cea mai mare scădere, de 9%.

Toyota (24,4 miliarde de dolari) este cel mai valoros brand auto şi se plasează pe locul 24 în topul general, fiind urmat pe poziţia imediat următoare de BMW (24 miliarde de dolari), Mercedes-Benz pe 43 (17,95 miliarde de dolari), Nissan pe 86 (10,2 miliarde de dolari) şi Volkswagen, pe ultimul loc al clasamentului general (8,8 miliarde de dolari).

Louis Vuitton (locul 29) a rămas cel mai valoros brand de lux din lume, chiar dacă a înregistrat o scădere de 12%, la 22,7 miliarde de dolari. Hermes (poziţia 40) a stagnat la 19,1 miliarde de dolari, în timp ce rivalii Gucci (locul 65) şi Prada (locul 98) au crescut însă puternic în ultimul an. Astfel, Gucci a urcat cu 48%, la 12,7 miliarde de dolari, iar Prada cu 63%, la 9,45 miliarde de dolari.

Samsung, concurentul principal pentru Apple pe piaţa smartphone, se află abia pe poziţia 30, cu un brand evaluat la 21,4 miliarde de dolari, în urcare însă cu 51% faţă de anul anterior. Grupul sud-coreean a urcat 25 de locuri comparativ cu anul trecut.

Facebook a coborât 12 locuri şi a ajuns pe 31, după ce valoarea brandului a csăzut cu 36% într-un an, la 21,26 miliarde de dolari. În contrast cu declinul celei mai mari reţele de socializare din lume, echivalentul chinez al Facebook, Tencent, a urcat cu 52%, la 27,3 miliarde de dolari, şi se află pe locul 21, cu 16 poziţii mai sus faţă anul precedent. Tencent are aproape 800 de milioane de utilizatori activi, faţă de peste 1,1 miliarde în cazul Facebook.

Yahoo a intrat în top 100 după ce numirea unui nou director anul trecut a suţinut preţul acţiunilor şi aprecierea valorii brandului. Astfel, Yahoo se află pe poziţia 92, cu o valoare a brandului de 9,83 miliarde de dolari.

Te-ar mai putea interesa și
Prețurile în Rusia au crescut cu 9,5% în decembrie 2024 și au continuat să crească și în 2025
Prețurile în Rusia au crescut cu 9,5% în decembrie 2024 și au continuat să crească și în 2025
Preţurile de consum în Rusia au crescut cu 9,52% în ritm anual în luna decembrie 2024, după un avans de 7,4% în ritm anual în 2023, arată datele statistice definitive publicate miercuri de......
Aproape 50 de europarlamentari i-au cerut șefei diplomației UE, Kaja Kallas, sancționarea platformelor online pentru interferențe în procesele democratice. Cazul României a fost adus și el în discuție
Aproape 50 de europarlamentari i-au cerut șefei diplomației UE, Kaja Kallas, sancționarea platformelor online pentru interferențe ...
Aproximativ 50 de europarlamentari i-au cerut într-o scrisoare şefei diplomaţiei europene, Kaja Kallas (foto), ca UE să ...
UE analizează varianta interzicerii treptate a importurilor de gaze naturale lichefiate din Rusia
UE analizează varianta interzicerii treptate a importurilor de gaze naturale lichefiate din Rusia
Uniunea Europeană analizează introducerea unor restricţii la importurile de aluminiu rusesc şi totodată o interzicere ...
ROBOT Industries lansează aparatul de curățenie CleanX R3 5-IN-1 AI Cleaning Robot
ROBOT Industries lansează aparatul de curățenie CleanX R3 5-IN-1 AI Cleaning Robot
Compania românească ROBOT Industries anunță lansarea noii linii de roboți de curățenie cu AI integrat CleanX R3 5-IN-1 ...