Apple va prezenta iPad Mini pe 23 octombrie, cu 3 zile înaintea lansării tabletei Microsoft Surface

Apple va prezenta iPad Mini, o variantă mai ieftină şi de dimensiuni mai mici a tabletei produse de companie, la un eveniment programat pentru 23 octombrie, cu trei zile înaintea lansării sistemului de operare Windows 8 şi a tabletei Microsoft Surface, potrivit AllThingsD.
Economica.net - vin, 12 oct. 2012, 14:26
Apple va prezenta iPad Mini pe 23 octombrie, cu 3 zile înaintea lansării tabletei Microsoft Surface

Anterior, zvonurile din piaţă indicau o lansare pe 10 sau 17 octombrie, însă surse apropiate situaţiei au declarat pentru AllThingsD, site-ul specializat în IT al Wall Street Journal, că prezentarea iPad Mini va avea loc pe 23 octombrie, la un eveniment pe bază de invitaţie.

Lansarea produsului într-o marţi deviază de la tradiţia Apple, care preferă de obicei ziua de miercuri. În aceeaşi săptămână, însă 3 zile mai târziu – pe 26 octombrie – Microsoft a pregătit lansarea mult-aşteptatului sistemul de operare Windows 8, care va coincide cu apariţia pe piaţă a tabletei Surface prezentată în primăvară de companie.

Apariţia Windows 8 va fi urmată la scurt timp de lansarea sistemului de operare pentru smartphone-uri Windows Phone 8, adoptat deja Nokia, HTC şi Samsung, care au prezentat deja mai multe modele bazate pe platforma Microsoft.

Sursele citate de AllThingsD au refuzat să precizeze unde va avea loc evenimentul Apple destinat lansării iPad Mini.

Pe lângă preţul mai mic, iPad Mini ar putea atrage şi clienţii descurajaţi până acum de dimensiunile tabletei „mari”, al cărei ecran are diagonala de 9,7 inci.

Potrivit zvonurilor din presa de specialitate, iPad Mini are un ecran de 7,85 inci, va fi mai subţire şi va fi echipat cu noul conector USB mai îngust dezvoltat de Apple şi prezent pe iPhone 5. De asemenea, tableta va fi echipată cu sistemul de operare iOS 6.

Te-ar mai putea interesa și
Guvernul a dat înapoi: impozitul pe jocurile de noroc a fost scăzut
Guvernul a dat înapoi: impozitul pe jocurile de noroc a fost scăzut
Impozitarea câștigurilor din jocuri de noroc a fost redusă la 4% în forma finală a pachetului fiscal adoptată de Executiv care va merge în Parlament prin asumarea răspunderii. Inițiual,......
Impozitul pe cifra de afaceri a băncilor a fost îndulcit: băncile mici vor avea o cotă redusă la jumătate
Impozitul pe cifra de afaceri a băncilor a fost îndulcit: băncile mici vor avea o cotă redusă la jumătate
Băncile mici nu vor plăti impozitul pe cifra de afaceri la nivelul de 4%, așa cum se specifica inițial în pachetul fiscal ...
Germania se pregăteşte să expulzeze delicvenţi şi criminali sirieni
Germania se pregăteşte să expulzeze delicvenţi şi criminali sirieni
Germania se pregăteşte la rândul său să expulzeze delincvenţi şi criminali sirieni, a confirmat Berlinul sâmbătă, ...
FOTO Nouă pădure de blocuri. Ansamblu rezidențial gigant pregătit de Ionuț Negoiță pe terenul unei foste fabrici din București
FOTO Nouă pădure de blocuri. Ansamblu rezidențial gigant pregătit de Ionuț Negoiță pe terenul unei foste fabrici din ...
Omul de afaceri Ionuț Negoiță, care prin firma Edificia Construct dezvoltă mai multe proiecte rezidențiale în București, ...