Apple va produce iPhone 14 în India

Apple Inc a anunţat luni că va produce în India cel mai recent model iPhone 14, gigantul tehnologic american căutând alternative la China, pe fondul tensiunilor dintre Washington şi Beijing, şi al restricţiilor din statul asiatic, care au afectat producţia, transmite Reuters.
AGERPRES - lun, 26 sept. 2022, 09:59
Apple va produce iPhone 14 în India

Luna aceasta, Apple a lansat modelul de vârf iPhone 14, accentul fiind pus pe îmbunătăţiri privind siguranţa şi mai puţin pe noi specificaţii tehnice, scrie Agerpres.

„Noua gamă iPhone 14 introduce noi tehnologii inovatoare şi importante capacităţi de siguranţă. Suntem încântaţi să producem iPhone 14 în India”, se arată în comunicatul Apple.

Săptămâna trecută, analiştii de la J.P.Morgan estimau că la finalul anului Apple va muta aproximativ 5% din producţia de iPhone 14 în India şi previzionau că aproximativ 25% din toate produsele Apple, inclusiv Mac, iPad, Apple Watch şi AirPod, vor fi fabricate în afara Chinei până în 2025, de la 5% în prezent.

„Furnizorii din Taiwan, cum ar fi Hon Hai şi Pegatron, joacă un rol cheie în relocarea spre India. Pe termen mediu spre lung, previzionăm că Apple va apela la furnizorii locali din India”, susţin analiştii băncii americane.

Luna trecută, Bloomberg anunţa, citând surse care au dorit să-şi păstreze anonimatul, că Apple lucrează cu furnizorii pentru a majora producţia în India şi a scurta decalajul în producerea noilor iPhone-uri. Furnizorul Foxconn din Taiwan analizează procesul de transportare al componentelor din China şi asamblarea iPhone 14 la fabrica sa de lângă oraşul indian Chennai, susţine Bloomberg.

În ultima perioadă, Apple a mutat unele centre de producţie ale telefoanelor iPhone din China către alte pieţe, inclusiv India, unde a început anul acesta să producă iPhone 13, şi intenţionează de asemenea să asambleze tablete iPad.

India, a doua piaţă globală a telefoanelor mobile inteligente, alături de ţări ca Mexic şi Vietnam, devine din ce în ce mai importantă pentru producătorii care aprovizionează brandurile americane, care încearcă să-şi diversifice producţia şi să-şi reducă dependenţa de China.

În august, publicaţia niponă Nikkei a anunţat că furnizorii Apple Inc sunt în negocieri pentru a produce, pentru prima dată, dispozitivele Apple Watch şi MacBook în Vietnam.

Furnizorul chinez al Apple – Luxshare Precision Industry – şi compania Foxconn din Taiwan ar fi început testele pentru a produce Apple Watch în nordul Vietnamului.

În trimestrul încheiat în luna iunie, Apple a raportat venituri din servicii uşor sub estimările analiştilor, iar directorul general Tim Cook a recunoscut că grupul se confruntă cu o anumită încetinire, dar a adăugat că se aşteaptă ca veniturile să îşi revină în trimestrul patru.

Te-ar mai putea interesa și
Ultima oră. Avertisment privind războiul de la Vatican. Papa Leon, fără echivoc: Atenție la strategiile armate mascate!
Ultima oră. Avertisment privind războiul de la Vatican. Papa Leon, fără echivoc: Atenție la strategiile armate mascate!
Papa Leon al XIV-lea a încheiat miercuri anul în care a fost ales la conducerea Bisericii Catolice avertizând, în perspectiva noului an care începe, asupra planurilor de "cucerire" a lumii prin......
FOTO Fata Elenei Lasconi ia decizia: Intră în politică! S-a înscris în noul Partid Comunist
FOTO Fata Elenei Lasconi ia decizia: Intră în politică! S-a înscris în noul Partid Comunist
Fiica Elenei Lasconi, Oana Lasconi, cunoscută pentru activitatea sa în zona de gaming și ajunsă în atenția publicului ...
Bolojan, mesaj de Anul Nou pentru români. Semne de empatie și optimism
Bolojan, mesaj de Anul Nou pentru români. Semne de empatie și optimism
Premierul Ilie Bolojan a transmis un mesaj de Anul Nou în care îşi exprimă încrederea că "putem depăşi greutăţile" ...
Președintele Nicușor Dan, mesaj ferm și de Anul Nou. Tună și fulgeră: Nu mai are ce căuta în România
Președintele Nicușor Dan, mesaj ferm și de Anul Nou. Tună și fulgeră: Nu mai are ce căuta în România
Președintele Nicușor Dan nu se dezice nici măcar în mesajul de Anul Nou și declară intransigent război corupției, ...