Apple va reduce probabil producţia iPhone 13 din cauza deficitului global de cipuri

Grupul american Apple Inc va reduce probabil producţia iPhone 13 cu 10 milioane de unităţi din cauza deficitului global de cipuri, a anunţat marţi Bloomberg, citând surse care au dorit să-şi păstreze anonimatul, transmite Reuters.
AGERPRES - mie, 13 oct. 2021, 10:22
Apple va reduce probabil producţia iPhone 13 din cauza deficitului global de cipuri

Compania ar fi urmat să producă 90 milioane de unităţi de iPhone 13 până la finalul anului, dar le-a spus producătorilor săi că numărul dispozitivelor va fi mai scăzut deoarece furnizorii de cipuri, inclusiv Broadcom Inc şi Texas Instruments, nu reuşesc să livreze componentele, susţine Bloomberg.

Acţiunile Apple au scăzut cu 1,2%, în timp ce titlurile Texas Instruments şi Broadcom înregistrau fiecare scăderi de 1%. Cele trei companii nu au dorit să comenteze informaţiile.

Jeff Fieldhack, director de cercetare la Counterpoint Research, susţine că reducerea producţiei Apple ar putea de asemenea să facă parte din strategia companiei de a comanda mai multe dispozitive în aşteptarea cererii ridicate a clienţilor, apoi de a reduce comenzile după ce devin mai clare tendinţele de vânzări.

Fieldhack susţine că vânzările iPhone 13 par să fie solide şi mai ridicate decât livrările de anul trecut de iPhone 12, iar Counterpoint nu-şi modifică estimarea privind vânzările iPhone 13 în trimestrul patru din 2021, de 85 – 90 milioane de unităţi.

iPhone 13, cel mai nou telefon mobil lansat de Apple, are o cameră foto avansată care oferă o calitate mai bună a imaginilor.

iPhone este cel mai important produs al Apple. în septembrie, Apple Inc a lansat iPhone 13 echipat cu un nou cip, denumit A15 Bionic, care permite traducerea automată a unui text. De asemenea, telefonul are un ecran mai bun, o autonomie a bateriei mai extinsă şi modul Cinematic pentru schimbarea automată când se filmează. Modelul este disponibil în cinci culori şi are o viteză mai ridicată datorită componentelor radio şi a tehnologiei 5G.

Te-ar mai putea interesa și
Vești bune pentru toți șoferii! Prețurile RCA au scăzut pentru prima dată în ultimii ani. Ce șoferi au cel mai mult de profitat și ce urmează în 2025-Document
Vești bune pentru toți șoferii! Prețurile RCA au scăzut pentru prima dată în ultimii ani. Ce șoferi au cel mai mult ...
Pentru prima dată după falimentul City Insurance, din octombrie-noiembrie 2021, prețurile RCA au început să scadă, cel mai probabil ca rezultat al intrării pe piață a mai multor jucători......
Anunţ din Elveţia despre activele îngheţate din Rusia
Anunţ din Elveţia despre activele îngheţate din Rusia
Valoarea activelor ruseşti îngheţate de Elveţia a crescut cu 28% în ultimele 12 luni, pe măsură ce ţara cantoanelor ...
Ce s-a întâmplat cu inflaţia din zona euro în martie – date oficiale
Ce s-a întâmplat cu inflaţia din zona euro în martie – date oficiale
Rata anuală a inflaţiei în zona euro a scăzut în luna martie, aşa cum se preconiza, ceea ce ar putea oferi noi argumente ...
Romgaz a primit 6 oferte pentru parcul fotovoltaic de 40 mil. euro pe care vrea să-l facă în Mureș
Romgaz a primit 6 oferte pentru parcul fotovoltaic de 40 mil. euro pe care vrea să-l facă în Mureș
Romgaz, cel mai mare producător de gaze naturale din România, a primit șase oferte de la companii și consorții care ...