Apple vrea să-şi majoreze semnificativ producţia în India

Apple Inc vrea ca India să reprezinte până la 25% din producţie, de la aproximativ 5% - 7% în prezent, a declarat luni ministrul indian al Comerţului, Piyush Goyal, la o conferinţă de presă, în condiţiile în care gigantul american încearcă să-şi reducă dependenţa de China, transmite Reuters.
AGERPRES - lun, 23 ian. 2023, 11:09
Apple vrea să-şi majoreze semnificativ producţia în India

„Apple, o altă poveste de succes”, susţine Piyush Goyal, prezentând India ca un hub de producţie competitiv. „Ei sunt deja la aproximativ 5% – 7% din producţia lor în India. Dacă nu greşesc, ei au ca obiectiv să ajungă până la 25% din producţia lor. Ei au lansat cele mai recente modele din India, produse în India”, a declarat ministrul Comerţului.

Acesta nu a precizat când vrea Apple să îndeplinească acest obiectiv, scrie Agerpres.

Reprezentanţii Apple nu au răspuns imediat solicitărilor Reuters de a comenta informaţia.

Compania cu sediul în Cupertino, California, se extinde în India din 2017, când a început asamblarea telefoanelor iPhone prin subcontractorii Wistron şi Foxconn, beneficiind de eforturile Guvernului indian de a sprijini producţia pe plan local.

Subcontractorul taiwanez al Apple, Foxconn, intenţionează în următorii doi ani să majoreze de patru ori numărul de angajaţi de la fabrica sa de iPhone din India, au declarat recent pentru Reuters două surse guvernamentale, în condiţiile în care gigantul tehnologic american caută alternative la China, pe fondul tensiunilor dintre Washington şi Beijing, şi al restricţiilor din statul asiatic, care au afectat producţia.

Luni, ministrul indian al Tehnologiei Informaţiei, Ashwini Vaishnaw, anunţa într-un mesaj pe Twitter că exporturile Apple din India au atins un miliard de dolari în decembrie.

Principalii subcontractorii taiwanezi ai Apple – Foxconn, Wistron şi Pegatron – produc în prezent telefoane iPhone la fabricile lor din sudul Indiei. Toţi cei trei producători au primit stimulente financiare în cadrul planului Guvernului indian.

În 2022, analiştii JP Morgan estimau că Apple ar putea produce unul din patru iPhone-uri în India până în 2025 şi 25% din toate produsele Apple, inclusiv Mac, iPad, Apple Watch şi AirPods, ar urma să fie fabricate în afara Chinei până în 2025, de la 5% în prezent.

Apple a cochetat mai mulţi ani cu ideea de produce telefoane iPhone în India înainte ca premierul Narendra Modi să lanseze în 2020 un plan de stimulente financiare în valoare de şase miliarde de dolari, care a determinat gigantul american să îşi încurajeze furnizorii să îşi extindă producţia în India.

Deocamdată, India este cu mult în urma Chinei. Aproximativ trei milioane de telefoane iPhone au fost produse în India în 2021, comparativ cu 230 de milioane de unităţi produse în China.

India, a doua piaţă globală a telefoanelor mobile inteligente, alături de ţări ca Mexic şi Vietnam, devine din ce în ce mai importantă pentru producătorii care aprovizionează brandurile americane, care încearcă să-şi diversifice producţia şi să-şi reducă dependenţa de China.

Te-ar mai putea interesa și
„Bătălie mare” a industriei Wi-Fi cu operatorii telecom pentru frecvenţe suplimentare în UE
„Bătălie mare” a industriei Wi-Fi cu operatorii telecom pentru frecvenţe suplimentare în UE
Un grup de 58 de furnizori de internet şi asociaţii din industrie au cerut miercuri vicepreşedintelui executiv pentru suveranitate tehnologică, securitate şi democraţie, Henna Virkkunen, să......
Ce spune Guvernul despre accesul copiilor la rețelele sociale şi gamingul în metodele de predare
Ce spune Guvernul despre accesul copiilor la rețelele sociale şi gamingul în metodele de predare
Ministrul interimar al Educaţiei şi Cercetării, Daniel David, a declarat miercuri că accesul copiilor pe reţelele de ...
Flip.ro extinde portofoliul: va vinde și cumpăra console de jocuri PlayStation
Flip.ro extinde portofoliul: va vinde și cumpăra console de jocuri PlayStation
Platforma Flip.ro, parte a grupului eMAG care intermediază vânzarea de dispozitive electronice recondiționate, anunță ...
Flip.ro a vândut de peste 80 de milioane de euro, un plus de 45% față de anul precedent
Flip.ro a vândut de peste 80 de milioane de euro, un plus de 45% față de anul precedent
Flip.ro, platforma parte din grupul eMAG care intermediază vânzarea dispozitivelor electronice recondiționate, încheie ...