Aprecierea francului ar putea să afecteze băncile austriece – Moody’s
Banca Naţională a Elveţiei a luat joi prin surprindere pieţele financiare din întreaga lume după ce a renunţat la pragul minim de 1,20 franci pentru un euro, pe care l-a practicat în ultimii trei ani. Anunţul a provocat o apreciere de 30% a monedei elveţiene în raport cu moneda euro, scrie Agerpres.
Potrivit Moody’s, până la data de 30 septembrie 2014, băncile austriece au oferit gospodăriilor şi companiilor austriece credite denominate în franci în valoare totală de 29,2 miliarde de euro, acest gen de credite reprezentând 91,3% din totalul creditelor în valută, iar restul fiind credite în yeni japonezi.
‘O apreciere a francului elveţian înseamnă că debitorii ale căror venituri sunt în euro vor avea dificultăţi în rambursarea creditelor în franci iar costurile băncilor vor creşte’, apreciază Moody’s.
Potrivit estimărilor agenţiei de rating, la finele lui 2013 UniCredit Bank Austria AG avea credite denominate în franci în valoare totală de 13 miliarde de euro, urmată de Erste Group Bank AG cu credite în valoare de 10 miliarde de euro la finele lunii septembrie 2014 şi Raiffeisen Bank International AG cu 4,3 miliarde de euro. ‘Expunerile UniCredit Bank Austria, Erste Group şi RBI pe creditele în franci includ şi expunerea pe pieţele din Europa de Est unde operează. RBI are o concentrare mare în Polonia, unde 29% din credite sunt în franci’, susţine Moody’s.
În rândul statelor din Europa Centrală şi de Est, Moody’s estimează că Ungaria avea cea mai mare proporţie de credite în franci, urmată de Polonia, Croaţia, Serbia şi România. Cu toate acestea, în cazul Ungaria efectele aprecierii francului sunt contracarate de planul Guvernului de la Budapesta de a permite convertirea creditelor din franci în forinţi în condiţii atractive.