Raportul de audit extern independent al activităţii Agenţiei Naţionale de Integritate (ANI) pe 2012, realizat de compania Deloitte Audit, remarcă faptul că Agenţia este percepută ca un model de bună practică la nivel internaţional, atât pentru statele în curs de dezvoltare, cât şi pentru democraţiile consolidate.
De asemenea, raportul a constatat abordarea modernă a managementului ANI, implementarea a 90% din obiectivele Strategiei de prevenire si combatere a averilor nejustificate, conflictelor de interese şi incompatibilităţilor, precum şi creşterea numărului de dosare câştigate în instanţă.
Misiunea de audit, desfăşurată timp de zece săptămâni, a fost făcută în conformitate cu Standardele Internaţionale privind Serviciile Conexe. Raportul de audit a fost aprobat în unanimitate, fără recomandări, de către membrii Consiliului Naţional de Integritate, în şedinţa publică din 24 mai.
Activitatea personalului inspecţiei de integritate în 2012 a avut două perioade, respectiv septembrie 2011- februarie 2012 şi iunie 2012 – decembrie 2012, se arată în raport.
În prima perioadă, au fost făcute verificări preliminare la nivelul administraţiei publice locale, fiind analizate 89 de entităţi, pentru care au fost identificaţi consilierii locali şi judeţeni şi rudele acestora până la gradul patru. Astfel, s-a urmărit identificarea potenţialele situaţii de conflicte de interese şi de incompatibilitate.
La finalizarea verificărilor, se arată în documentul citat, au fost demarate procedurile de evaluare în cazul a 190 de consilieri locali şi judeţeni, pentru verificarea respectării regimului juridic al conflictelor de interese şi al incompatibilităţilor în mandatul 2008-2012.
În a doua perioadă, se arată în document, au avut loc alegeri locale şi parlamentare, fiind înregistrate 21.575 de adrese la nivelul Agenţiei, prin care au fost trimise declaraţiile de avere şi de interese ale candidaţilor, precum şi ale persoanelor care aveau obligaţia declarării la termenele prevăzute de dispoziţiile Legii 176 din 2010.
Astfel, se arată în raport, în 2012 au fost procesate 1.177.047 de declaraţii de avere şi de interese, pentru care au fost realizate verificări preliminare cu scopul identificării respectării termenelor de depunere a acestora.
Auditorul notează că, în urma examinărilor realizate asupra activităţii inspecţiei de integritate, în speţă a dosarelor incluse în eşantionul supus testării, a identificat un număr de 99 de cazuri din 193 de dosare unice testate care au fost lăsate în nelucrare mai mult de 30 de zile, – în sensul în care, deşi procedura de evaluare a fost complet realizată, raportul de evaluare – actul final care închide o lucrare, nu a fost întocmit.
„Activitatea inspecţiei de integritate se remarcă prin volumul de dosare instrumentate de către inspectorii de integritate, înregistrându-se o medie de peste două sute de dosare în lucru per inspector în cursul anului 2012 (cu un maxim de patru sute de dosare în lucru per inspector). În ceea ce priveşte activitatea desfăşurată de către şefii de servicii, directori, directori generali, am constatat că aceştia realizează atât activităţi de verificare pentru dosarele ce le-au fost repartizate, cât şi supervizare şi monitorizare a activităţii inspectorilor de integritate din subordine”, se mai arată în documentul citat.
Raportul menţionează şi faptul că „în desfăşurarea activităţii ANI un factor cheie îl reprezintă Sistemul Informatic de Management Integrat al Declaraţiilor de Avere şi Interese (SIMIDAI), care a devenit mai eficient și este folosit cu succes de către inspectorii de integritate”.
Auditorii externi au remarcat şi faptul că Agenţia „a implementat în proporţie de 90% recomandările aferente observaţiilor rezultate în urma auditului extern al managementului ANI pentru anii 2009, 2010 și 2011”, nefiind identificate „deficienţe în ceea ce priveşte managementul ANI”.
„Conducerea instituţiei a adoptat o abordare modernă, bazată pe elaborarea şi dezvoltarea sistemelor de control managerial în procesul decizional, dovedind totodată eforturi focalizate pe oportunităţi, independenţă operaţională şi o atitudine pro-activă, asigurând implementarea pe termen scurt mediu şi lung a unor obiective clare şi coerente asumate de către conducerea Agenţiei”, se mai arată în document.
În raportul de audit se subliniază şi faptul că „Agenţia Naţională de Integritate reprezintă un pilon de bază al Strategiei Naţionale Anticorupţie 2012 – 2015”. „Contribuţia Agenţiei la SNA s-a materializat în implicarea activă atât în elaborarea Strategiei, cât şi în procesul de evaluare care se va desfăşura la nivelul administraţiei publice centrale şi locale, în cadrul ministerelor şi a instituţiilor anticorupţie”, se arată în raport.
În ceea ce priveşte activitatea departamentului juridic, auditorii au reţinut „o creştere cantitativă a numărului de dosare câştigate în instanţă”.
Procedurile utilizate de auditori au constat în analiza a 193 dosare de evaluare (eşantion selectat aleatoriu), verificarea implementării a 160 proceduri operaţionale actualizate şi realizarea a zeci de interviuri cu angajaţii şi managementul instituţiei.