Aproape 1.300 de apeluri la Ambulanţa Bucureşti, peste 750 fiind urgenţe în ultimele 24 de ore
Managerul Serviciului de Ambulanţă Bucureşti – Ilfov, medicul Alis Grasu, a declarat că în ultimele 24 de ore au fost primite 1.293 de solicitări, toate fiind efectuate, dintre care 752 pentru urgenţe de cod roşu şi cod galben, potrivit Mediafax.
Din cele peste 750 de apeluri pentru urgenţe, 42 au fost pentru persoane care au suferit fracturi, entorse sau luxaţii, 15 pentru traumatisme prin cădere pe gheaţă şi cinci pentru persoane care au căzut în stradă. De asemenea, 53 de persoane fără adăpost au fost duse în centrele sociale din Capitală.
Medicii le recomandă celor care ies din casă să meargă cu multă grijă întrucât sub stratul de zăpadă este de cele mai multe ori gheaţă, existând riscul alunecării şi căderii.
Capitala şi 19 judeţe din sudul şi sud-estul ţării sunt până miercuri dimineaţă sub avertizare cod portocaliu de ninsori şi viscol.
Potrivit avertizării transmise de Administraţia Naţională de Meteorologie, până miercuri la ora 10.00 „va ninge viscolit în sudul Moldovei, Dobrogea, Muntenia şi Oltenia, viteza vântului va depăşi la rafală 70- 80 km/h, iar vizibilitatea va scădea sub 50 m”.
În noaptea de duminică spre luni va fi viscol în sudul Moldovei şi în Bărăgan, apoi se va extinde spre celelalte regiuni, atingând intensitatea maximă de luni, ora 14.00 până marţi, ora 18. La începutul intervalului, în Dobrogea şi estul Munteniei vor mai fi precipitaţii mixte şi se va menţine poleiul.