Aproape 1,3% din acţiunile Fondului Proprietatea au fost cedate printr-un deal, pentru 21 mil. euro
Tranzacţia de joi a fost realizată la 0,5405 lei/acţiune, cu 0,09% peste ultima cotaţie de miercuri şi, totodată, cu 0,19% peste preţul la care a fost efectuat deal-ul din şedinţa anterioară, de 0,5395 lei/titlu.
La momentul realizării deal-ului de joi, pe piaţa principală, acţiunile Fondului Proprietatea erau în creştere cu 0,19%, la 0,541 lei, şi înregistrau un rulaj de 1,2 milioane lei.
Raporat la preţul la care a fost efectuate deal-ul, capitalizarea Fondului este de 7,447 miliarde lei (1,651 miliarde euro), iar în funcţie de cea mai recentă cotaţie din piaţa principală, valoarea este de 7,454 miliarde lei (1,652 miliarde euro).
Fondul Proprietatea este o societate de investiţii de tip închis, înfiinţată în 2005 pentru despăgubirea persoanelor ale căror proprietăţi au fost confiscate abuziv de statul comunist şi sunt imposibil de retrocedat în natură. FP a fost listat la Bursa de Valori Bucureşti în ianuarie 2011, iar în acest an ar putea fi cotat şi la bursa de la Varşovia.
La finalul lunii august, investitorii instituţionali străini controlau cumulat 50,64% din Fondul Proprietatea, iar cei înregistraţi în România aveau la 9,34% din total.
Cei mai mari acţionari ai Fondului Proprietatea sunt fondul american de hedging Elliott Associates, care controlează indirect aproape 15,4% din acţiuni, şi City of London (9,8%).
Cel mai mare acţionar persoană fizică, Georgia Palade van Dusen, nepoata fostului industriaş Nicolae Malaxa, deţinea la mijlocul lunii mai un pachet reprezentând 4,93% din acţiuni.