Aproape 10.000 de dolari – averea financiară medie a unui român, semnificativ mai mică decât a cetăţenilor din alte state UE – Monitorul Social
„Conform datelor Credit Suisse, averea medie a unui adult din România este de 43.074 dolari americani. Prin „avere” se înţelege însă în context suma dintre averea financiară – adică banii deţinuţi în conturi bancare sau cash – şi averea non-financiară, adică valoarea proprietăţilor imobiliare precum casa sau apartamentul. Cum marea majoritate a locuitorilor ţării sunt proprietari, averea financiară este de fapt redusă, şi anume 9.965 dolari. Această valoare este inferioară celei înregistrate în alte ţări europene, inclusiv celor înregistrate în Europa de Est. În comparaţie cu alte state din Uniunea Europeană, averea financiară medie a unui român este semnificativ mai mică”, precizează realizatorii infograficului într-un comunicat.
În Polonia, averea financiară medie este dublă faţă de România, şi se cifrează la 18.574 dolari, în Cehia – 34.555 dolari, iar în Germania 104.221 dolari.
„Utilizarea unei medii aritmetice poate da însă o imagine greşită asupra situaţiei – în special dacă e vorba de o societate polarizată, în care foarte puţine persoane deţin averi foarte mari iar restul sunt săraci. Mult mai utilă în context este mediana, adică valoarea faţă de care jumătate din populaţie este poziţionată inferior iar jumătate superior. În cazul României, mediana este de 19.582 dolari. Astfel, jumătate din românii aflaţi în ţară au o avere (bani în conturi bancare + valoarea proprietăţii sau proprietăţilor imobiliare) sub 19.582 dolari, iar jumătate mai mult. Din aceste punct de vedere, averea mediană a unui român nu este semnificativ mai mică decât în statele vecine: averea mediană în Cehia este de 20.854 dolari, iar în Polonia de 22.600 dolari”, subliniază sursa citată.