Aproape 13 milioane de persoane s-au cazat în unităţile turistice din România în primele 11 luni din 2023

Peste 12,74 milioane de persoane s-au cazat în structurile de primire turistică din România (inclusiv apartamente şi camere de închiriat) în primele 11 luni ale anului 2023, în creştere cu 11,1% faţă de perioada similară din 2022, în timp ce numărul înnoptărilor a consemnat un avans de 10,3%, până la 27,43 milioane, arată datele publicate, vineri, de Institutul Naţional de Statistică (INS).
AGERPRES - vin, 05 ian. 2024, 10:21
Aproape 13 milioane de persoane s-au cazat în unităţile turistice din România în primele 11 luni din 2023

Sosirile turiştilor români în structurile de primire turistică cu funcţiuni de cazare, în intervalul 1 ianuarie – 30 noiembrie 2023, au reprezentat 84,6%, iar cele ale turiştilor străini au fost de 15,4%. Din numărul total de înnoptări, în perioada analizată, turiştii români au reprezentat 84,8%, în timp ce turiştii străini – 15,2%.

Potrivit sursei citate, durata medie a şederii în primele 11 luni din 2023 a fost de 2,2 zile la turiştii români, iar la turiştii străini 2,1 zile.

Indicele de utilizare netă a locurilor de cazare turistică în perioada 1 ianuarie – 30 noiembrie 2023 a fost de 31,1% pe total structuri de cazare turistică (inclusiv apartamente şi camere de închiriat), în creştere cu 1,3 puncte procentuale faţă de aceeaşi perioadă din 2022.

Pe judeţe, numărul de sosiri ale turiştilor în structurile de primire turistică cu funcţiuni de cazare (inclusiv apartamente şi camere de închiriat), a înregistrat valori mai mari în: Municipiul Bucureşti (1,682 milioane persoane), Constanţa (1,552 milioane persoane) şi Braşov (1,390 milioane persoane), iar înnoptările turiştilor în aceleaşi tipuri de cazare au consemnat cele mai mari valori în: Constanţa (5,154 milioane), Municipiul Bucureşti (3,334 milioane) şi Braşov (2,607 milioane).

Pe ţări, cele mai multe sosiri ale turiştilor străini cazaţi în structurile de primire turistică cu funcţiuni de cazare (inclusiv apartamente şi camere de închiriat) au provenit din: Germania (206.400 persoane), Italia (168.700 persoane) şi Israel (146.700 persoane).

Sosirile vizitatorilor străini în România, înregistrate la punctele de frontieră, au fost la 11 luni, de 13,630 milioane de persoane, în creştere cu 16,9% faţă de perioada similară din 2022.

Pe de altă parte, plecările vizitatorilor români în străinătate, înregistrate la punctele de frontieră, au fost de 18,059 milioane de persoane, în creştere cu 12,5% comparativ cu cu acceaşi perioadă a anului trecut.

Conform datelor INS, la nivelul lunii noiembrie, sosirile înregistrate în structurile de primire turistică (inclusiv apartamente şi camere de închiriat) au însumat 952.000 de persoane, în creştere cu 8% faţă de cele din luna noiembrie 2022. Din numărul total de sosiri, turiştii români au reprezentat 85%, iar turiştii străini 15%.

În ceea ce priveşte înnoptările înregistrate în structurile de primire turistică (inclusiv apartamente şi camere de închiriat) în luna noiembrie 2023, acestea au însumat 1,889 milioane, în plus cu 6,6% faţă de cele din luna noiembrie 2022. Din numărul total de înnoptări, în noiembrie 2023, turiştii români au reprezentat 83,7%, în timp ce înnoptările turiştilor străini au înregistrat un procent de 16,3%.

Durata medie a şederii în luna noiembrie 2023 a fost de 2 zile la turiştii români, iar la turiştii străini de 2,1 zile.

Indicele de utilizare netă a locurilor de cazare turistică, în luna noiembrie 2023 a fost de 27,1% pe total structuri de cazare turistică (inclusiv apartamente şi camere de închiriat), în creştere cu 0,5 puncte procentuale faţă de luna noiembrie 2022.

Sosirile vizitatorilor străini în România, înregistrate la punctele de frontieră, în luna noiembrie 2023 au însumat 1,01 milioane de persoane, în creştere cu 6,4% faţă de luna noiembrie 2022, iar plecările vizitatorilor români în străinătate au însumat 1,457 milioane de persoane, în urcare cu 10,2% comparativ cu luna noiembrie 2022.

Te-ar mai putea interesa și
Inteligența artificială și locurile de muncă. Românii, printre cei mai îngrijorați europeni de pierderea joburilor
Inteligența artificială și locurile de muncă. Românii, printre cei mai îngrijorați europeni de pierderea joburilor
Românii se află printre europenii care se tem cel mai mult că inteligența artificială va duce la pierderea multor locuri de muncă în țara lor, potrivit unui studiu realizat în 33 de țări.......
BNP Paribas creează un gigant european în domeniul gestionării activelor,după tranzacţia 5,1 miliarde euro cu Axa
BNP Paribas creează un gigant european în domeniul gestionării activelor,după tranzacţia 5,1 miliarde euro cu Axa
BNP Paribas SA va plăti 5,1 miliarde de euro pentru achiziţionarea diviziei de gestionare a activelor grupului francez ...
AUR nu participă la consultările de la Cotroceni; Simion: Nu avem ce discuta cu un preşedinte ilegitim
AUR nu participă la consultările de la Cotroceni; Simion: Nu avem ce discuta cu un preşedinte ilegitim
Preşedintele AUR, George Simion, a anunţat că formaţiunea sa nu participă la consultările de la Palatul Cotroceni pentru ...
Costin (BNS): Este greu de crezut că va apărea o nouă Lege de salarizare în sectorul bugetar până în 2029
Costin (BNS): Este greu de crezut că va apărea o nouă Lege de salarizare în sectorul bugetar până în 2029
România va avea o nouă Lege de salarizare în sectorul bugetar, care presupune o creştere de cheltuială salarială, atunci ...