Aproape 143.000 de dosare depuse pentru concediul maternal. 0,17% dintre beneficiari consumă o treime din buget

Economica.net
05 09. 2016
mother_and_child1_37183700

‘Începând cu 1 iulie 2016, data la care Guvernul a implementat, la propunerea Parlamentului, actul normativ prin care a fost majorat la 85% cuantumul indemnizaţiei lunare pentru creşterea copilului (ICC), la agenţia naţională şi la agenţiile teritoriale de plăţi şi inspecţie socială au fost depuse 142.990 dosare: 129.226 femei şi 13.764 bărbaţi. Începând cu luna iulie, prin aplicarea HG nr. 449 din 22 iunie 2016 pentru modificarea şi completarea Normelor metodologice de aplicare a prevederilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 111/2010 privind concediul şi indemnizaţia lunară pentru creşterea copiilor, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 52/2011, limita minimă a indemnizaţiei în România este 1.063 lei, reprezentând 85% din salariul minim brut pe ţară garantat în plată de 1.250 lei’, se precizează în comunicat.

Impactul bugetar pentru plata drepturilor aferente lunii iulie a fost de 70 milioane lei, cu 20 milioane lei mai mult faţă de estimarea iniţială.

Astfel, potrivit informaţiilor primite de la Agenţia Naţională pentru Plăţi şi Inspecţie Socială, obţinute în urma unui studiu realizat la solicitarea ministrului Muncii, Dragoş Pîslaru, media cuantumului ICC, la nivel naţional, a fost de 1.404 lei. Cea mai mică valoare medie s-a înregistrat la Suceava – 1.182 lei, iar cea mai mare în Bucureşti, în sectorul 1, unde cuantumul a fost de 2.445 lei.

Potrivit Ministerului Muncii, acelaşi studiu a evidenţiat faptul că un procent de numai 0,17% din totalul celor 142.990 beneficiari de ICC, adică 242 persoane, consumă o treime din bugetul alocat, existând chiar cuantumuri care ajung la echivalentul în lei a 35.000 euro. 

În acest moment, după numai o lună de aplicare a măsurii adoptate în prima parte a anului de către Parlament, se înregistrează deja un dezechilibru în distribuirea echitabilă a resurselor bugetare alocate pentru plata ICC, iar această situaţie trebuie dezbătută public în următoarea perioadă.