Aproape 17.300 locuri de muncă, disponibile la nivel naţional. Ce joburi vacante găseşti

Economica.net
18 07. 2014
jobs2_35630200

Conform sursei citate, din totalul posturilor disponibile, 2.643 sunt consemnate în judeţul Cluj, urmate de Municipiul Bucureşti (1.963) şi judeţele Prahova (1.774), Arad (946), Argeş (919), Iaşi (737), Timiş (578), Satu-Mare (576), Hunedoara (505), Harghita (459) şi Ilfov (447).

La polul opus, cele mai puţine posturi vacante, sunt înregistrate în judeţele Caraş-Severin (40), Suceava (24), Mehedinţi (22) şi Bacău (8).

La nivel naţional, pentru persoanele cu studii superioare sunt oferite 1.267 locuri de muncă, după cum urmează: 94 DE programator, 59 DE inginer mecanic, 33 de specialist marketing, 32 de inginer electronist transporturi, telecomunicaţii, 28 de formator, 25 de analist, 24 de inginer construcţii civile, industriale şi agricole, 23 de inginer producţie, 21 de consilier administraţia publică şi 19 de inginer de sistem software.

Pentru persoanele cu studii medii, profesionale şi lucrători necalificaţi sunt disponibile 16.027 locuri de muncă, dintre care: 1.534 pentru confecţioner-asamblor articole din textile, 1.257 pentru muncitor necalificat la asamblarea, montarea pieselor, 1.128 pentru muncitor necalificat în industria confecţiilor, 718 pentru lucrător comercial, 498 pentru vânzător, 471 pentru operator confecţioner industrial îmbrăcăminte din ţesături, tricotaje, materiale sintetice, 415 pentru şofer autocamion/maşină de mare tonaj, 359 pentru manipulant mărfuri, 349 pentru casier, 315 pentru montator subansamble.

Persoanele interesate să ocupe un loc de muncă se pot adresa agenţiilor teritoriale pentru ocuparea forţei de muncă de domiciliu sau de reşedinţă sau pot accesa adresa de internet www.semm.ro, unde pot vizualiza locurile de muncă vacante oferite în fiecare judeţ, pe meserii, precum şi persoanele de contact cărora le pot solicita informaţii suplimentare.