20.000 de români şi-au cumpărat retroactiv vechime la pensie. Cine sunt şi cât au plătit

Aproape 20.000 de persoane s-au asigurat retroactiv la sistemul asigurărilor sociale, în primele şapte luni de la intrarea în vigoare a legii care le permite acest lucru. În medie, românii au cumpărat peste doi ani vechime la pensie, au 55 de ani şi au plătit circa 6.300 de lei cotizaţii la pensie, au declarat în exclusivitate pentru ECONOMICA.NET oficialii Casei Naţionale de Pensii Publice.
Cristina Şomănescu - D, 18 iun. 2017, 19:14
20.000 de români şi-au cumpărat retroactiv vechime la pensie. Cine sunt şi cât au plătit

Începând din data de 27 octombrie 2016, românii care nu s-au pensionat încă îşi pot cumpăra vechime la pensie pentru perioadele de timp din ultimii cinci ani în care nu fost asiguraţi la sistemul asigurărilor sociale, potrivit Legii nr. 186 din 2016.
Iniţial, românii au avut doar şase luni la dispoziţie să achite retroactiv contribuţia la pensie, dar la sfârşitul lunii aprilie 2017, adică în apropierea datei – limită până la care mai puteaţi plăti retroactiv contribuţia la pensie, Guvernul a decis să prelungească până al sfârşitul acestui an termenul până la care se pot face aceste plăţi.

Pentru a se asigura retroactiv la pensie, românii trebuie să încheie cu Casa de Pensii din judeţul în care au domiciliul un contract de asigurare socială în care specifică perioadele din ultimii cinci ani de zile în care vor să achite contribuţia de asigurări sociale.

În primele şapte luni de la intrarea în vigoare a legii antemenţionate, aproape 20.000 de români s-au asigurat retroactiv la sistemul asigurărilor sociale.
Concret, în intervalul 27 octombrie 2016 – 1 iunie 2017, românii au încheiat 19.495 de contracte de asigurare socială cu Casele de Pensii din judeţele în care au domiciliul, au declarat în exclusivitate pentru ECONOMICA.NET oficialii Casei Naţionale de Pensii.

Prezumăm că numărul persoanelor care au cumpărat retroactiv vechime la pensie e apropiat de cel al contractelor de asigurare încheiate, având în vedere că într-un contract de asigurare socială sunt prevăzuţi toţi cei cinci ani în care se poate plăti retroactiv CAS (detalii în tabelul de mai jos, extras din contractul de asigurare). Cu toate aceste, specificăm că legea oferă posibilitatea să încheiaţi mai multe contracte de asigurare socială.

Românii au cumpărat retroactiv, în medie, peste doi ani vechime la pensie.

În medie, o persoană a cumpărat retroactiv 25 de luni de vechime la pensie, ne-au mai spus reprezentanţii Casei de Pensii.
Mai mult, românii au plătit, în medie, 6.311 lei pentru vechimea la pensie cumpărată retroactiv şi au, în medie, 55 de ani, au precizat pentru publicaţia noastră oficialii Casei de Pensii.

Doar opt români au plătit retroactiv contribuţia de asigurări sociale (CAS) la nivelul maxim prevăzut de lege, adică la valoarea corespunzătoare a de cinci ori câştigul salarial mediu brut utilizat la fundamentarea bugetului asigurărilor sociale din anii pentru care s-au asigurat retroactiv la pensie, ne-au mai spus reprezentanţii Casei de Pensii.

Majoritatea covârşitoare a persoanelor care au cumpărat retroactiv vechime la pensie, adică 98% dintre ei, au plătit CAS aplicată la nivelul minim prevăzut de lege, adică la cuantumul salariului minim brut pe economie, în vigoare în perioadele pentru care se face plata retroactivă a contribuţiei la pensie.

Cei mai mulţi români care au cumpărat retroactiv vechime la pensie sunt din Bucureşti, Constanţa, Prahova, Iaşi, Galaţi, Bacău, Timiş, Dolj, Neamţ şi Cluj, în această succesiune, au adăugat oficialii Casei de Pensii.

În primele şapte luni de la intrarea în vigoare a legii, românii au plătit, în total, peste 118,63 de milioane de lei ca să se asigure retroactiv la pensie, au conchis oficialii Casie de Pensii.

Precizări: valorile prezentate în acest articol vizează intervalul 27 octombrie 2016 – 1 iunie 2017.

Consultaţi la acest link Legea nr. 196 din 2016.

Te-ar mai putea interesa și
Giorgia Meloni e de acord cu recunoașterea statului Palestina, dar nu acum. Mai întâi trebuie înființat
Giorgia Meloni e de acord cu recunoașterea statului Palestina, dar nu acum. Mai întâi trebuie înființat
Prim-ministrul Italiei, Giorgia Meloni, a declarat sâmbătă că recunoaşterea statului Palestina înainte de înfiinţarea lui ar putea fi contraproductivă, relatează Reuters, transmite Agerpres....
Atac acid la adresa la Bolojan și Anastasiu venit din interiorul coaliției. Mihai Fifor, șeful PSD Arad: A mai trecut o zi şi gurul reformei statului încă nu şi-a dat demisia
Atac acid la adresa la Bolojan și Anastasiu venit din interiorul coaliției. Mihai Fifor, șeful PSD Arad: A mai trecut ...
Preşedintele PSD Arad, deputatul Mihai Fifor, susţine că fiecare oră în care vicepremierul Dragoş Anastasiu mai ocupă ...
ANM: Avertizare de Cod portocaliu de vijelii puternice pentru Banat, Crișana, parțial Transilvania și Oltenia până duminică
ANM: Avertizare de Cod portocaliu de vijelii puternice pentru Banat, Crișana, parțial Transilvania și Oltenia până duminică
Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis o avertizare Cod portocaliu de vijelii puternice şi instabilitate ...
Un crescător de vaci din Vrancea va primi 12,5 milioane de euro despăgubiri după ce s-a trezit că Autostrada A7 îi „taie” ferma-n două. Statul a vrut inițial să-i dea mai puțin de 50.000 de euro
Un crescător de vaci din Vrancea va primi 12,5 milioane de euro despăgubiri după ce s-a trezit că Autostrada A7 îi „taie” ...
Statul român îi va plăti unui crescător de vaci din județul Vrancea despăgubiri în valoare de peste 12 milioane de ...