Aproape 20 de hoteluri noi ar urma să fie livrate pe piaţa HoReCa din România, până în 2023 – analiză

Aproape 20 de noi hoteluri ar putea fi livrate pe piaţa din România până în anul 2023, dintre care aproximativ 50% în Bucureşti, conform anunţurilor oficiale ale operatorilor din domeniu, citate de o companie specializată pe segmentul de amenajări interioare complete şi soluţii de mobilier.
AGERPRES - joi, 19 mai 2022, 11:29
Aproape 20 de hoteluri noi ar urma să fie livrate pe piaţa HoReCa din România, până în 2023 - analiză

Analiza realizată de Chairry Design & Furniture arată că investiţia medie în amenajarea unui hotel sau restaurant nou în România este cuprinsă între 600 şi 1.000 de euro/mp, iar la nivelul restaurantelor şi cafenelelor, aceasta poate porni de la 400 euro/mp. Potrivit specialiştilor, sumele includ conceptul de amenajare, design, fit-out şi mobilier, fără aspecte care ţin de construcţie sau renovare, scrie Agerpres.

„Domeniul HoReCa şi-a revenit surprinzător de repede, având în vedere situaţia din perioada pandemiei care a restricţionat activitatea multor afaceri. Având în vedere efervescenţa din acest sector, Chairry mizează pe un volum de business de două milioane de euro doar din acest segment, până la finalul anului 2022”, a declarat Raluca Dorobanţu, managing partner Chairry.

Experţii susţin că piaţa hotelieră a fost puternic afectată de pandemie în ultimii doi ani şi se aşteaptă să-şi revină în totalitate până în 2024, în acest sens fiind preconizată livarea a aproape 20 de noi hoteluri în România, până în anul 2023. Dintre acestea, circa 50% sunt situate în Capitală.

Datele disponibile la nivel european arată o tendinţă de creştere accelerată a călătoriilor în anul 2022. Astfel, turiştii intenţionează să cheltuiască cu 39% mai mult pe călătorii în acest an decât în 2019, iar o parte dintre turiştii europeni vor alege Bucureştiul şi marile oraşe ale României.

„Inflaţia care afectează şi segmentul HoReCa de la începutul acestui an va aduce schimbări importante care se vor vedea în elementele de design. Trendul de „dark kitchen” va câştiga teren în domeniul restaurantelor, prin optimizarea spaţiilor de preparare a produselor şi creşterea importanţei spaţilor de servire, pentru a acomoda un flux mai mare de clienţi”, se menţionează în analiza citată.

Chairry Design & Furniture, o companie antreprenorială românească, operează de peste 20 de ani pe piaţa locală şi este specializată în design şi amenajări interioare, precum şi în furnizare de soluţii de mobilier importat sau produs local. În total, Chairry a importat, până în prezent, peste 20.000 de piese de mobilier şi a amenajat mai mult de 50.000 mp de spaţii interioare.

În 2021, compania a înregistrat o cifră de afaceri totală de 1,1 milioane de euro.

Te-ar mai putea interesa și
Guvernul de la Atena se așteaptă ca turismul să aducă anul viitor Greciei venituri de peste 20 de miliarde de euro
Guvernul de la Atena se așteaptă ca turismul să aducă anul viitor Greciei venituri de peste 20 de miliarde de euro
Veniturile Greciei din turism ar urma să depăşească 20 miliarde de euro anul acesta, iar primele semne pentru anul viitor sunt pozitive, a declarat marţi ministrul elen al Turismului, Olga......
Turcia dorește să încheie un acord de demarcație maritimă cu noile autorități din Siria
Turcia dorește să încheie un acord de demarcație maritimă cu noile autorități din Siria
Turcia îşi propune să încheie un acord de demarcaţie maritimă cu Siria după ce un guvern permanent va fi format la ...
Ministrul bulgar al Turismului, Evtim Miloshev: Deficitul de angajați din stațiunile de iarnă nu poate fi acoperit decât cu personal străin
Ministrul bulgar al Turismului, Evtim Miloshev: Deficitul de angajați din stațiunile de iarnă nu poate fi acoperit decât ...
Rezolvarea deficitului de angajaţi în staţiunile de iarnă din Bulgaria nu va fi posibilă fără a face angajări din ...
Fitch a coborât perspectiva de rating a Romgaz de la stabilă la negativă
Fitch a coborât perspectiva de rating a Romgaz de la stabilă la negativă
Agenţia de rating Fitch a revizuit perspectiva ratingului acordat Romgaz de la stabilă la negativă şi a confirmat rating-ul ...