Aproape 40.000 de persoane s-au angajat prin intermediul ANOFM în primele trei luni ale anului

Un număr de 39.710 persoane au fost angajate prin intermediul Agenţiei Naţionale pentru Ocuparea Forţei de Muncă (ANOFM), în primul trimestru al anului, datorită măsurilor de stimulare a ocupării forţei de muncă implementate de structurile teritoriale ale instituţiei, relatează Agerpres.
AGERPRES - mar, 22 apr. 2025, 17:53
Aproape 40.000 de persoane s-au angajat prin intermediul ANOFM în primele trei luni ale anului

Potrivit unui comunicat al ANOFM, din totalul persoanelor ocupate până la data de 31 martie, 19.775 au peste 45 de ani, 7.643 au vârsta cuprinsă între 35 şi 45 de ani, 3.319 au între 30 şi 35 de ani, 3.191 au între 25 şi 30 de ani, iar 5.782 sunt tineri sub 25 de ani. Din totalul persoanelor ocupate, 7.273 sunt tineri NEET.

Numărul femeilor încadrate este de 18.525, iar al bărbaţilor de 21.185, ponderea acestora în totalul persoanelor încadrate fiind de 46,65%, respectiv de 53,35%.

În funcţie de rezidenţă, 21.041 de persoane angajate în perioada de referinţă provin din mediul urban, iar 18.669 de persoane sunt din mediul rural.

Nivelul de pregătire al persoanelor pentru care a fost identificat un loc de muncă arată că cele mai multe au studii liceale (13.245), profesionale (9.432), gimnaziale (8.912), 4.826 fiind cu studii universitare. Din totalul persoanelor încadrate prin intermediul ANOFM în primul trimestru al anului, 11.286 fac parte din categoria celor greu şi foarte greu ocupabile.

Instituţia precizează că încadrarea într-o categorie de ocupabilitate se realizează ca urmare a activităţii de profilare a persoanelor înregistrate în evidenţele ANOFM.

Un clasament al judeţelor cu cele mai multe persoane angajate arată că Bucureşti ocupă primul loc (4.797), urmat Iaşi (1.524) şi Braşov (1.417).

În perioada de referinţă, numărul persoanelor care au beneficiat de asistenţă pentru înregistrarea în evidenţă ca persoane în căutare de loc de muncă, în vederea asigurării protecţiei sociale privind acordarea indemnizaţiei de şomaj sau cuprinderea în măsuri active, a fost de 117.653 de persoane.

Pentru integrarea pe piaţa muncii, persoanele aflate în căutarea unui loc de muncă, înregistrate în baza de date a agenţiei teritoriale pentru ocuparea forţei de muncă în a cărei rază au domiciliul sau reşedinţa, beneficiază de pachete personalizate de măsuri active prevăzute de Legea nr.76/2002 privind sistemul asigurărilor pentru şomaj şi stimularea ocupării forţei de muncă.

Te-ar mai putea interesa și
Wizz Air anunță că, în actuala situație din Orientul Mijlociu, sunt posibile prelungiri ale timpului de zbor pe rutele spre și dinspre Dubai și Abu Dhabi
Wizz Air anunță că, în actuala situație din Orientul Mijlociu, sunt posibile prelungiri ale timpului de zbor pe rutele ...
Transportatorul aerian Wizz Air a transmis atăzi o notificare de presă în care anunță că, din cauza escaladării conflictului dintre Israel și Iran, este posibil ca avioanele sale care zboară......
Ilie Bolojan avertizează că deficitul bugetar nu mai poate fi susținut și că România riscă să intre în incapacitate de plată
Ilie Bolojan avertizează că deficitul bugetar nu mai poate fi susținut și că România riscă să intre în incapacitate ...
Președintele interimar al PNL, Ilie Bolojan, a declarat astăzi că deficitul bugetar mare nu mai poate fi suținut de țara ...
CNAIR: Lucrările de pe lotul 1 al AO Nord se află într-un stadiu avansat, cei doi constructori din asocierea româno-italiană operând pe sectoare distincte (Video)
CNAIR: Lucrările de pe lotul 1 al AO Nord se află într-un stadiu avansat, cei doi constructori din asocierea româno-italiană ...
Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) susţine, într-o postare pe Facebook, că lucrările ...
India dispune verificări la toate avioanele Boieng din flota sa, după catastrofa de la Ahmedabad, soldată cu cel puţin 270 de morţi
India dispune verificări la toate avioanele Boieng din flota sa, după catastrofa de la Ahmedabad, soldată cu cel puţin ...
Guvernul indian a dispus o inspecţie de urgenţă a tuturor aeronavelor Boeing 787 după dezastrul aviatic de joi din Ahmedabad, ...