Aproape 50.000 de daune din RCA erau neplătite la finalul lui 2019. În 5.000 de dosare, firma de asigurare nu a motivat refuzul sau întârzierea

Societățile de asigurare care vând RCA au avizat, în ultimele trei luni ale anului trecut, aproape 99.000 de dosare de daună, peste 70% concentrate la marii jucători din domeniu: City Insurance și Euroins. În total, asigurătorii au plătit peste 239 de milioane de lei, însă la finalul perioadei de raportare aproape jumătate din dosare figurau ca neplătite. În cazul a peste 5.000 de dosare asigurătorii nu au adus niciun motiv pentru neplată.
Şerban Buşcu - mar, 14 apr. 2020, 18:25
Aproape 50.000 de daune din RCA erau neplătite la finalul lui 2019. În 5.000 de dosare, firma de asigurare nu a motivat refuzul sau întârzierea

ECONOMICA.NET a solicitat Autorității de Supraveghere Financiară(ASF) detalii în ceea ce privește ponderea mare a dosarelor neplătite. Conform sursei citate, aproape 86% din dosarele neplătite erau incomplete la data raportării, motiv pentru care s-a refuzat plata daunei. Circa 13% din dosare (adică peste 5000) au ajuns să nu fie plătite pur și simplu din motive nespecificate de către asigurător, iar circa 1,3% sunt dosare ajunse în instanță.

„Se constată că mărimea duratei de soluționare  a dosarelor de daună, raportat la data avizării acestora, este influențată de:

– data depunerii cererii de despăgubire de către persoana prejudiciată, dată care este luată ca referință de legislația în vigoare;

– depunerea de către persoanele prejudiciate a documentelor necesare;

– efectuarea unor constatări suplimentare succesive;

– efectuarea unor inestigații privind cauzele accidentelor”, au transmis specialiștii ASF.

Cele două mari firme de asigurare RCA, care își împart 70% din  Primele Brute Subscrise pe acest segment și tot atât din numărul și valoarea dosarelor de daună, se află în conflict deschis cu service-urile, care le acuză că plătesc cu întârzire sau parțial ori chiar că refuză plata. Întârzierile la constatarea daunei sau refuzul de a aviza constatare în alte locuri decât propriile centre este unul dintre marile reproșuri ale service-urilor.

 

Cine cât și cum a plătit în trimestrul IV 2019

În trimestrul al patrulea al anului 2019 au fost achitate, până la data transmiterii raportărilor către ASF, valori de despăgubire în sumă totală de 239.112.929 lei, din care: 198.538.194 lei (83,03% din total) pentru pagube materiale, 13.941.008 lei (5,83% din total) pentru vătămări corporale şi deces şi 26.633.727 lei (11,14% din total) pentru dosare de regres”, arată ASF.

Societăţile de asigurare au avizat, în trimestrul al patrulea din anul 2019, un număr de 98.580 de dosare de daună în baza poliţelor de asigurare de răspundere civilă obligatorie (RCA), cu 5,55% mai multe dosare decât cele avizate în trimestrul al treilea din 2019. Durata medie de plată, la nivel de piaţă, a dosarelor de daună avizate pentru pagube materiale a fost de 16,39 zile/dosar.

„Cele mai multe dosare de daună au fost avizate, în trimestrul al patrulea al anului 2019, la societatea City Insurance, respectiv 34.731 de dosare, şi la societatea Euroins – 33.917 dosare”, arată datele ASF.

Două societăţi de asigurare au cumulat aproape 70% din numărul total al dosarelor de daună RCA avizate în trimestrul al patrulea din 2019: City Insurance (35,23%) şi Euroins (34,41%). Celelalte societăţi de asigurare analizate au înregistrat fiecare procente sub 8,30% din numărul total al dosarelor de daună RCA.

Două societăţi de asigurare au înregistrat o scădere a numărului dosarelor de daună avizate în trimestrul IV al anului 2019, faţă de trimestrul III al aceluiaşi an: Asirom VIG (-4,36%) şi Grawe România (-27,78%).

Şapte societăţi de asigurare au înregistrat o creştere a numărului dosarelor de daună avizate în intervalul octombrie – decembrie 2019, în comparaţie cu trimestrul III al anului 2019. Cea mai mare creştere procentuală a fost înregistrată de Allinaz-Ţiriac (+13,67%), urmată de City Insurance (+12,22%). Celelalte societăţi de asigurare au înregistrat creşteri sub 4,75%.

Din punct de vedere al obiectului pretenţiilor de despăgubire formulate în dosarele de daună avizate în trimestrul al patrulea din 2019, un număr de 85.975 de dosare (87,21%) au fost avizate pentru pagube materiale, 3.638 dosare (3,69%) au fost avizate pentru vătămări corporale/decese, iar 8.967 de dosare (9,10%) reprezintă dosare de regres.

 

 

 

Te-ar mai putea interesa și
Iohannis: Ne aflăm într-un moment de cumpănă; să respingem ferm încercările de revizuire a istoriei
Iohannis: Ne aflăm într-un moment de cumpănă; să respingem ferm încercările de revizuire a istoriei
Preşedintele Klaus Iohannis afirmă, într-un mesaj transmis cu prilejul Zilei Victoriei Revoluţiei, că România se află "într-un moment de cumpănă" şi trebuie să respingă ferm......
China denunţă ajutorul militar puternic al SUA pentru Taiwan
China denunţă ajutorul militar puternic al SUA pentru Taiwan
Beijingul a declarat duminică că se opune "ferm" noului ajutor american de 571 de milioane de dolari acordat pentru apărarea ...
Trump a anunţat numirea în calitate emisar special în Regatul Unit a creatorului reality show-ului „The Apprentice”
Trump a anunţat numirea în calitate emisar special în Regatul Unit a creatorului reality show-ului „The Apprentice”
Preşedintele ales al SUA, Donald Trump, a anunţat sâmbătă numirea în calitate emisar special în Regatul Unit a lui ...
Consultări la Cotroceni pentru desemnarea unui candidat la funcţia de prim-ministru
Consultări la Cotroceni pentru desemnarea unui candidat la funcţia de prim-ministru
Preşedintele Klaus Iohannis va avea, duminică, la Palatul Cotroceni, consultări cu partidele parlamentare pentru desemnarea ...