Aproape 6,7% din acţiunile Chimpex au fost transferate pentru 1,8 milioane de euro

Economica.net
05 10. 2012
rasdaq_68005600

Cel mai probabil acţiunile au fost cumpărate de acţionarul majoritar, traderul elveţian de îngrăşăminte şi chimicale Ameropa Holding.

Atât în cadrul deal-ului, cât şi în cele două tranzacţii de pe piaţa principală, acţiunile au fost cumpărate la preţul de 11,2 lei, cu 20% sub cotaţia de marţi, când a fost operat ultimul transfer.

Totodată, preţul este cu 15,4% peste cel la care s-a derulat în iunie oferta de preluare a companiei, de 9,7 lei.

Deal-ul a vizat un pachet de 5,6% din acţiuni şi a fost realizat pentru 7 milioane lei (1,5 milioane euro), iar titlurile cedate pe pe piaţa principală au reprezentat 1,1% din capitalul social şi au fost vndute cu 1,1 milioane lei (306.000 de euro).

Tranzacţia negociată a fost realizată la ora 15:45, iar în următorul minut au fost cedate cele două pachete pe piaţa principală.

În luna iunie, Ameropa Holding a derulat o ofertă prin care a vrut să preia 9,57% din acţiunile operatorului portuar pe care nu le deţinea. Operaţiunea a eşuat însă, deoarece a preluat doar 1,06% din titlurile Chimpex, majorându-şi participaţia de la 90,43%, la 91,49%. În aceste condiţii, Ameropa nu a ajuns la nivelul de 95% de la care poate delista Chimpex.

Concomitent cu oferta la Chimpex, Ameropa a derulat o operaţiune similară şi la Azomureş (AZO), unde a plătit cu 240,1 milioane lei (53,7 milioane euro) pentru 20,56% din titlurile companiei şi a ajuns să deţină peste 95% din acţiuni. Ulterior, Ameropa a început procedurile pentru delistarea Azomureş.

Raportat la preţul la care au fost realizate tranzacţiile de vineri, capitalizarea Chimpex este de 126,2 milioane lei (27,6 milioane euro).