Aproape 60% dintre italieni nu îşi pot permite o vacanţă, din cauza crizei economice

Peste 30 de milioane de italieni nu îşi vor putea permite în vara aceasta o vacanţă, iar 54% dintre aceştia declară că acest lucru este o consecinţă a crizei economice, potrivit unui sondaj difuzat recent de societatea IPR Marketing, preluat marţi de presa din Peninsulă.
Economica.net - mar, 13 aug. 2013, 09:54
Aproape 60% dintre italieni nu îşi pot permite o vacanţă, din cauza crizei economice

Puţinii „norocoşi’ care se vor deplasa totuşi în concediu aleg vacanţe scurte, „low cost”, în staţiuni apropiate de localitatea în care locuiesc, eventual în aceeaşi regiune, din cauza costului ridicat al carburanţilor.

Cheltuielile medii dedicate concediului din vara anului 2013 vor fi de circa 670 de euro pentru vacanţe în Peninsulă /preferate de circa 80% dintre italieni/ şi de 1.062 de euro pentru puţinii italieni care îşi pot permite un concediu în străinătate.

Scade şi numărul turiştilor străini care sosesc în Peninsulă /minus 1,8% faţă de anul 2012/, din cauza preţurilor ridicate şi a serviciilor care „nu sunt întotdeauna la înălţimea aşteptărilor”. Se reduce mai ales numărul turiştilor francezi şi britanici, creşte puţin numărul turiştilor din Germania, SUA şi Japonia.

Destinaţiile preferate ale străinilor sunt în primul rând Roma, Florenţa şi Veneţia, oraşe cunoscute la nivel mondial pentru valoarea patrimoniului lor artistic.

Sectorul turistic, care în Italia este estimat la peste 10% din Produsul Intern Brut (PIB), suferise deja în anul 2012 o diminuare a volumului de afaceri, cu circa 18%.

Printre cei circa 27 de milioane de italieni care se vor bucura totuşi de o perioadă de concediu, 60% aleg localităţi de la mare, 20% vor merge la munte, 13% vor vizita o capitală europeană şi numai 3% se vor urca pe o navă de croazieră.

Numai o treime dintre italienii care merg în vacanţă se vor caza în hoteluri sau pensiuni, în timp ce peste 33% declară că se vor odihni în casele rudelor sau ale prietenilor, sau într-o locuinţă proprietate personală.

Durata medie a vacanţelor italienilor, în vara anului în curs, va fi de 11 zile, iar 62% dintre italienii intervievaţi declară că au fost constrânşi să reducă numărul zilelor de concediu, din cauza dificultăţilor economice. Numai un italian din cinci va petrece o vacanţă de 15 zile şi numai 7% dintre italieni îşi vor putea permite trei săptămâni de concediu.

Te-ar mai putea interesa și
Calea ferată Brașov – Sighișoara: „Cârtițele” Eleni și Varvara, oprite forțat din cauza unor condiții fizice imprevizibile
Calea ferată Brașov – Sighișoara: „Cârtițele” Eleni și Varvara, oprite forțat din cauza unor condiții ...
"Cârtițele" Eleni și Varvara, care sapă cele două fire ale Tunelului Ormeniș de 7,1 kilometri de pe traseul liniei de cale ferată Brașov - Sighișoara, au fost oprite forțat luna trecută,......
Județele în care s-au vândut cele mai multe apartamente în primele 11 luni din acest an
Județele în care s-au vândut cele mai multe apartamente în primele 11 luni din acest an
Tranzacțiile cu unități individuale au fost mai multe anul acesta decât în 2023. Creșterea este de 8% pentru primele ...
Încă o companie românească se extinde în toată regiunea. SmartWrap intră în Ungaria, Polonia, Bulgaria și Republica Moldova
Încă o companie românească se extinde în toată regiunea. SmartWrap intră în Ungaria, Polonia, Bulgaria și Republica ...
Piața ambalajelor flexibile din România s-a dublat în ultimii zece ani și a ajuns la circa 250 milioane de euro, urmând ...
Digi lovește din nou în concurență și face încă o mutare strategică pe piața din Spania
Digi lovește din nou în concurență și face încă o mutare strategică pe piața din Spania
Filiala spaniolă a grupului Digi Communications din România își extinde operațiunile în Spania, a doua sa piață după ...