Aproape 7 milioane de permise de conducere, înregistrate în România la sfârşitul anului 2014

Economica.net
16 02. 2015
permis_auto_conducere_345678_63709000

Conform sursei citate, dintre cele 6.967.034 de permise de conducere existente în România la finele anului trecut, cele mai multe erau deţinute de către bărbaţi (4.750.324) iar restul de 2.216.720 de către femei, scrie Agerpres.

În ceea ce priveşte categoria de vârstă, aproape jumătate (3.228.853) din totalul permiselor emise până la 31 decembrie 2014 erau înregistrate pentru persoanele între 31 şi 50 de ani, în timp ce 1.434.598 permise au fost emise pentru categoria 21-30 de ani.

De asemenea, alte 192.084 de permise auto aparţin persoanelor sub 18 ani şi în categoria 18-20 de ani, iar 2.111.499 au fost eliberate pentru persoane cu vârste între 51 şi 70 de ani şi peste 71 de ani.

Pe de altă parte, datele DRPCIV relevă faptul că, la sfârşitul anului 2014, parcul auto naţional din România a ajuns la aproximativ 6,27 milioane de unităţi, în creştere cu 4,77% faţă de aceeaşi perioadă din 2013, când numărul acestora era de 5,98 milioane de exemplare.

Din totalul de 6.270.615 de vehicule care circulau pe drumurile naţionale la finele anului trecut, 4.905.630 de unităţi erau autoturisme, iar peste 2,92 milioane dintre acestea aveau o vechime mai mare de 12 ani.

De asemenea, 3.159.717 de autoturisme aveau motoare pe benzină, în timp ce 1.741.099 de unităţi erau pe motorină.

Conform sursei citate, circa 1,97 milioane de vehicule din parcul auto naţional prezentau o vechime cuprinsă între 6 şi 10 ani, iar 1,53 milioane de unităţi aveau un grad de uzură cuprins între 11 şi 15 ani.

În acelaşi timp, aproximativ aproape 1,103 milioane de maşini erau mai vechi de 20 de ani şi doar 197.741 de exemplare se încadrau la o vechime de 0-2 ani.

La nivel general, 3,401 milioane de români au preferat maşinile Diesel, iar 2,539 milioane cele pe benzină, potrivit DRPCIV.