Aproape 70% dintre români au oferit bani sau cadouri personalului medical – studiu

Aproape 70% dintre români declară că au fost nevoiţi să ofere bani sau cadouri personalului medical pentru a beneficia de mai multă atenţie, asistentele fiind primele pe lista stimulentelor oferite de pacienţi, relevă un studiu CONFIDO dat publicităţii vineri, realizat de Exact Cercetare şi Consultanţă, în colaborare cu Link Resource, la iniţiativa Institutul Aspen România şi prezentat presei cu ocazia celei de-a treia ediţii a Bucharest Forum/Healthcare.
Economica.net - vin, 04 apr. 2014, 09:56
Aproape 70% dintre români au oferit bani sau cadouri personalului medical - studiu

‘Cu ocazia ultimei vizite făcute la medic, românii au oferit în procent de 38% recompense financiare medicilor specialişti care i-au consultat. 23% dintre pacienţi au apelat la stimulente şi în cazul marii chirurgii, în timp ce 21% dintre aceştia au simţit nevoia recompensării medicului specialist şi în ceea ce priveşte procedurile de tratament de care au beneficiat’, arată studiul.

Potrivit documentului, 69% dintre români au afirmat că au fost nevoiţi să ofere sume de bani sau cadouri personalului medical, pentru a beneficia de mai multă atenţie. Dintre pacienţii care au subliniat necesitatea oferirii acestor stimulente, 84% au declarat că gestul lor a vizat instituţiile publice de sănătate, în timp ce 5% au menţionat instituţiile private.

Studiul mai arată că valoarea medie a stimulentelor financiare oferite cu ocazia ultimei vizite la medic se situează la un nivel de 337 de lei şi vizează deopotrivă sistemul public şi privat de sănătate.

Asistentele sunt primele pe listele pacienţilor în ceea ce priveşte recompensarea, 27% dintre respondenţi declarând că au oferit sume de bani sau cadouri asistentelor medicale. Acestea sunt urmate de medicii chirurgi, cu 16%, şi de infirmieri, cu 15%.

Peste 70% dintre români sunt de părere că atât medicii din sistemul public, cât şi din cel privat ar trebui remuneraţi ţinându-se cont de evaluările făcute de către pacienţi.

Studiul a inclus persoane cu vârste cuprinse între 18 şi 70 de ani, rezidente în mediul urban. Volumul eşantionului a fost de 1.161 respondenţi, care au răspuns la chestionarul Exact Cercetare şi Consultanţă, administrat pe internet. Respondenţii au fost selectaţi aleatoriu din panelul Exact Cercetare şi Consultanţă, care conţine 25.000 de respondenţi. Culegerea datelor a fost realizată în intervalul 20 – 31 martie 2014.

Te-ar mai putea interesa și
Clotilde Armand a venit, la Parlament, să-și preia mandatul, deși a fost declarată incompatibilă de ANI
Clotilde Armand a venit, la Parlament, să-și preia mandatul, deși a fost declarată incompatibilă de ANI
Fostul primar al Sectorului 1 Clotilde Armand, care a candidat la alegerile parlamentare din 1 decembrie pe lista USR pentru Senat, a venit la Parlament, să îşi preia mandatul, recomandându-le......
Putin vede asasinarea generalului rus Kirilov ca pe un eșec al serviciilor secrete ruse și acuză Ucraina de terorism
Putin vede asasinarea generalului rus Kirilov ca pe un eșec al serviciilor secrete ruse și acuză Ucraina de terorism
Preşedintele rus Vladimir Putin a recunoscut că asasinarea generalului Igor Kirilov, comandantul trupelor de apărare radiologică, ...
Schengen – Bulgaria introduce controale temporare la graniţa cu România pentru 6 luni
Schengen – Bulgaria introduce controale temporare la graniţa cu România pentru 6 luni
Guvernul bulgar a anunţat miercuri suspendarea funcţionării punctelor de trecere a frontierei la graniţele cu România ...
UE va acorda 18,1 miliarde de euro Ucrainei ca parte a ajutorului de 45 de miliarde de euro stabilit pentru 2025
UE va acorda 18,1 miliarde de euro Ucrainei ca parte a ajutorului de 45 de miliarde de euro stabilit pentru 2025
Uniunea Europeană va acorda Ucrainei un împrumut de 18,1 miliarde de euro în 2025, ca parte a pachetului de ajutor de ...