Aproape 75 % dintre locuinţe au fost recenzate. Bucureştiul e în coada listei
În perioada 20-27 octombrie au fost înregistrate 15.341.514 persoane, număr care include persoanele prezente, temporar absente sau plecate pentru o perioadă îndelungată din gospodăria din care fac parte, se arată într-un comunicat de vineri al Institutului Naţional de Statistică (INS).
În cele opt zile au fost recenzate 6.419.653 de locuinţe, respectiv 74,49 la sută din totalul estimat de 8.617.590. În topul judeţelor cu cele mai ridicate procente de înregistrare a datelor se află Vâlcea, cu 82,62 la sută, Covasna, cu 82,29 la sută, Mureş, cu 80,63 la sută, Buzău, cu 80,29 la sută şi Dolj, cu 80,09 la sută.
Cu patru zile înainte de finalizarea Recensământului Populaţiei şi Locuinţelor, municipiul Bucureşti continuă să fie în topul zonelor cu cele mai scăzute procente de locuinţe recenzate. Astfel, Capitala are puţin peste 58 la sută de locuinţe recenzate din totalul estimat, fiind urmată de judeţele Ilfov, unde aproape 67,72 la sută din locuinţe au fost recenzate, Constanţa, cu 70 la sută, Iaşi, cu 71,69 la sută, şi Caraş-Severin, cu 72,63 la sută.
În Bucureşti, până la sfârşitul zilei de joi fuseseră recenzate 508.150 de locuinţe, reprezentând 58,74 la sută din totalul estimat de 865.068, precum şi 1.176.658 de persoane. Un ritm mai scăzut este înregistrat în continuare în Sectorul 1, unde au fost recenzate 41,18 la sută dintre locuinţe, urmat de Sectorul 2, cu 55,91 la sută, Sectorul 3 – 63,88 la sută, Sectorul 6 – 63,89 la sută, Sectorul 5 – 63,90 la sută şi Sectorul 4 – 64,12 la sută.
Comisia Centrală pentru Recensământul Populaţiei şi al Locuinţelor le recomandă persoanelor care locuiesc în Bucureşti şi care nu au fost contactate de un recenzor să opteze pentru autorecenzare.
Bucureştenii care optează pentru autorecenzare pot descărca formularele de pe site-ul Recensământului, pe care trebuie să le completeze şi apoi să le transmită prin poştă, pe mail sau să le ducă personal la primăria sectorului pe raza căruia locuiesc.
Metoda este valabilă doar pentru Bucureşti, a precizat, vineri, Ştefan Trică, directorul Direcţiei de Statistică şi Recensământul Populaţiei.
Persoanele care optează pentru această metodă de recenzare trebuie să acceseze site-ul www.recensamantromania.ro, unde la secţiunea Instrumentar vor putea descărca formularele de recensământ.
Recomandarea pentru autorecenzare a fost făcută „pentru a intensifica ritmul de înregistrare a datelor în vederea finalizării recenzării tuturor persoanelor şi întregului fond de locuinţe până la data de 31 octombrie”, a precizat INS.
Recensământul populaţiei şi locuinţelor a început în 20 octombrie şi se va desfăşura până în 31 octombrie, iar primele date vor fi făcute publice cel târziu la sfârşitul lunii ianuarie 2012.