Aproape 8.000 de vehicule ‘verzi’ înmatriculate în primele şase luni; în total 33.000 – electrice, 154.000 – hibrid

Aproximativ 8.000 de vehicule cu zero emisii de CO2 au fost înmatriculate în România în primele 6 luni din 2023, a anunţat, duminică, Ministerul Afacerilor Interne (MAI), scrie Agerpres.
AGERPRES - D, 03 sept. 2023, 11:06
Aproape 8.000 de vehicule 'verzi' înmatriculate în primele şase luni; în total 33.000 - electrice, 154.000 - hibrid

„În primul semestru al anului 2023, în România, au fost înmatriculate 7.811 vehicule cu zero emisii de CO2. La nivel naţional, angajaţii Direcţiei Generale Permise de Conducere şi Înmatriculări (DGPCI) au eliberat în acest interval 4.884 de plăcuţe de înmatriculare cu numere verzi. De la introducerea în circulaţie a numerelor verzi, respectiv din anul 2022, până în prezent au fost emise peste 11.000 de astfel de plăcuţe de înmatriculare”, conform unui comunicat de presă al MAI, scrie Agerpres.

Numărul înmatriculărilor autovehiculelor cu zero emisii a rămas constant în primul semestru al anului 2023 faţă de ultimul semestru al anului 2022, când au fost înmatriculate 7.873 de vehicule.

În prezent, în România sunt înmatriculate peste 33.000 de vehicule electrice şi aproximativ 154.000 de vehicule hibrid, potrivit Agerpres.

MAI arată că numerele verzi pentru acest tip de autovehicule au fost introduse în ţara noastră începând cu luna iunie 2022 şi au drept scop asigurarea vizibilităţii acestor categorii de vehicule în traficul rutier, în vederea stimulării introducerii pe piaţă a autovehiculelor de transport nepoluante, dar şi stabilirea unor politici de transport pentru protejarea mediului înconjurător.

„Acest tip de plăcuţe este disponibil atât la înmatricularea maşinilor noi, cât şi pentru automobilele deja înscrise în circulaţie. Pentru diminuarea timpului petrecut la ghişeele Direcţiei Generale Permise de Conducere şi Înmatriculări, vă recomandăm să consultaţi care sunt actele necesare, informaţii disponibile pe site-ul oficial şi încurajăm programarea online pe platforma https://dgpci.mai.gov.ro/drpciv-booking/”, se precizează în comunicat.

Te-ar mai putea interesa și
Șefa diplomației europene, Kaja Kallas, laudă gestul lui Trump de a trimite mai multe arme Ucrainei, dar cere împărțirea poverii financiare. Președintele SUA a spus că armele le vor plăti europenii
Șefa diplomației europene, Kaja Kallas, laudă gestul lui Trump de a trimite mai multe arme Ucrainei, dar cere împărțirea ...
Şefa diplomaţiei europene Kaja Kallas a făcut apel marţi la SUA "să împartă povara" noului plan de înarmare a Ucrainei, anunţat luni de către preşedintele american Donald Trump, a cărui......
Bursa de la București a închis în creștere ședința de tranzacționare de marți
Bursa de la București a închis în creștere ședința de tranzacționare de marți
Bursa de Valori Bucureşti (BVB) a închis în creştere şedinţa de tranzacţionare de marţi, cu o valoare a tranzacţiilor ...
Prim-ministrul ucrainean Denis Şmîgal și-a prezentat demisia în fața Parlamentului
Prim-ministrul ucrainean Denis Şmîgal și-a prezentat demisia în fața Parlamentului
Premierul ucrainean Denis Şmîgal şi-a prezentat marţi demisia în Parlamentul ţării (Rada Supremă), la o zi după ...
Ministrul Muncii Petre Manole a început alergatul după beneficiarii certificatelor de handicap. „România are nişte boli care nu ar trebui să fie un motiv de certificat de handicap. Există fraudă în sistem”
Ministrul Muncii Petre Manole a început alergatul după beneficiarii certificatelor de handicap. „România are nişte ...
Ministerul Muncii şi Ministerul Sănătăţii lucrează la gestionarea listei criteriilor pentru acordarea certificatelor ...