Aproape 8 angajaţi din 10 ar vrea să lucreze doar 4 zile pe săptămână – studiu

Aproape 8 angajaţi din 10 ar vrea să lucreze doar 4 zile pe săptămână, dar mai mult de jumătate dintre ei se tem de un program zilnic de 10 ore, conform unui sondaj realizat de BestJobs.
AGERPRES - mie, 13 apr. 2022, 10:06
Aproape 8 angajaţi din 10 ar vrea să lucreze doar 4 zile pe săptămână - studiu

„Săptămâna de lucru de 4 zile, prevăzută într-o nouă propunere de lege pentru piaţa muncii, se conturează drept o posibilă soluţie de flexibilizare a muncii şi de facilitare a tranziţiei la munca de la birou, în contextul revenirii tot mai multor angajaţi la modul de lucru pre-pandemic. Astfel, 78% dintre angajaţi sunt deschişi să lucreze doar 4 zile pe săptămână şi cred că acesta este un moment foarte bun pentru adoptarea săptămânii mai scurte de lucru”, se menţionează într-un comunicat al platformei de recrutare.

Deşi părerile privind efectele acestei iniţiative sunt împărţite, 55% dintre angajaţi se tem însă de mărirea zilei de lucru de la 8 la 10 ore, impusă în acest scenariu.

Aproape 71% dintre angajaţi consideră că săptămâna de lucru de 4 zile s-ar potrivi locului de muncă pe care îl au în prezent şi activităţii lor. Cu toate acestea, 41% consideră că principalul dezavantaj constă în volumul mai mare de muncă din cele 4 zile, ca urmare a extinderii orelor de program, iar 45% simt că, în eventualitatea în care va fi adoptat un astfel de mod de lucru în compania pentru care lucrează, va exista o presiune mai mare asupra lor de a termina totul mai repede.

Conform studiului, chiar dacă 3 din 4 angajaţi înclină să creadă că angajatorul lor nu ar permite un astfel de program, ei văd şi multe avantaje pentru starea lor de bine, cum ar fi îmbunătăţirea echilibrului dintre viaţa profesională şi cea privată (70%), mai mult timp liber pentru a prioritiza sănătatea psihică şi fizică (68%), creşterea nivelului de productivitate atunci când sunt la job (29%) şi diminuarea riscului de a ajunge la epuizare (25%).

„Piaţa muncii este într-un punct în care, mai mult decât oricând, sănătatea mintală a angajaţilor este pe primul loc, iar angajatorii sunt deschişi să abordeze soluţii de flexibilizare a muncii, urmând modelul altor ţări europene. După ce am experimentat cu toţii modelul de lucru de la distanţă şi am văzut că funcţionează, ne aflăm acum la un pas de a testa şi săptămâna de lucru de 4 zile, care le-ar aduce angajaţilor o zi liberă în plus, chiar dacă, în forma actuală, nu le-ar schimba volumul de muncă. Avantajele par să îi convingă chiar şi pe cei mai reticenţi dintre angajaţi, în timp ce companiile rămân încă rezervate”, spune Ana Vişian, marketing manager BestJobs.

Potrivit sondajului realizat de platforma de recrutare BestJobs, principalul lucru pe care respondenţii l-ar face în ziua liberă, dacă s-ar adopta săptămâna de lucru de 4 zile ar fi petrecerea timpului cu cei dragi, făcând activităţi în familie (58%). Odihna ocupă, de asemenea, un loc important pentru 42% dintre respondenţi, iar topul activităţilor pe care angajaţii le-ar face în ziua liberă, dacă s-ar adopta săptămâna de lucru de 4 zile, este completat de activităţile recreative. Alţi 47% spun că în ziua liberă ar rezolva sarcini administrative de care nu se pot ocupa în timpul zilelor de lucru.

Jumătate dintre angajatori ar vedea posibilă funcţionarea companiei lor cu un program de 4 zile pe săptămână în forma propunerii legislative (10 ore/zi) şi 60% sunt de părere că acest moment este unul bun pentru trecerea la săptămâna de lucru de 4 zile. Chiar şi aşa, părerile sunt împărţite privind efectele. Astfel, 25% consideră că ar scădea costurile de funcţionare ale companiei, însă tot atâţia văd riscul de a scădea şi volumul de muncă realizat.

Cu privire la efectele asupra angajaţilor, 1 din 4 angajatori consideră că aceştia ar fi mai fericiţi datorită zilei libere în plus, dar 12% se tem că acest program ar putea conduce rapid la extenuare, din cauza volumului crescut de muncă într-o zi de lucru.

Sondajul a fost efectuat în perioada 02 – 24 martie pe un eşantion de 1.113 utilizatori de internet din România.

BestJobs este una dintre cele mai importante platforme de recrutare online din România. În orice moment, pe BestJobs sunt peste 4,6 milioane de profesionişti conectaţi la piaţa muncii, peste 40.000 de joburi şi mii de freelanceri, agenţi de recrutare sau specialişti în dezvoltare profesională şi personală (coachi, mentori, terapeuţi, avocaţi şi alte tipuri de specialişti).

Te-ar mai putea interesa și
Polonia va adăuga firme de media și telecomunicații pe lista companiilor de importanță strategică
Polonia va adăuga firme de media și telecomunicații pe lista companiilor de importanță strategică
Polonia a decis să includă mai multe firme din media şi telecomunicaţii pe lista companiilor de importanţă strategică, ceea ce înseamnă că nu pot fi preluate fără aprobarea specială a......
Iohannis spune că va invita partidele la consultări când va exista o propunere de premier
Iohannis spune că va invita partidele la consultări când va exista o propunere de premier
Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, miercuri, că va invita partidele la consultări la Palatul Cotroceni când va exista ...
Comisia Europeană va introduce etichete ale emisiilor avioanelor care zboară în Europa sau în afara ei
Comisia Europeană va introduce etichete ale emisiilor avioanelor care zboară în Europa sau în afara ei
Comisia Europeană a adoptat, azi, un regulament de instituire a unei etichete a emisiilor generate de zboruri (FEL), care ...
Mario Iorgulescu, condamnat de 8 ani și 8 luni de închisoare de Curtea de Apel București. Decizia este definitivă
Mario Iorgulescu, condamnat de 8 ani și 8 luni de închisoare de Curtea de Apel București. Decizia este definitivă
Curtea de Apel Bucureşti l-a condamnat miercuri pe Mario Iorgulescu la opt ani şi opt luni închisoare cu executare pentru ...