Aproape 80% dintre asigurătorii europeni, în grafic cu implementarea noii directive UE privind solvabilitatea

Aproape 80% dintre companiile europene de asigurări se aşteaptă să fie conforme cu cerinţele directivei europene Solvency II, care stabileşte noul regim de solvabilitate, înainte de ianuarie 2016, se arată în studiul EY - European Solvency II Survey 2014.
Economica.net - mie, 07 mai 2014, 11:46
Aproape 80% dintre asigurătorii europeni, în grafic cu implementarea noii directive UE privind solvabilitatea

Pe ansamblu, asigurătorii din Olanda, Marea Britanie şi Ţările Nordice sunt cei mai pregătiţi, în timp ce asigurătorii din Franţa, Germania, Grecia şi Europa de Est nu se simt la fel de bine pregătiţi.

Noua directivă europeană Solvency II, care ar putea fi introdusă din 2016, revizuieşte modul de calcul al solvabilităţii şi standardele de managementul riscului şi ar putea remodela substanţial industria de asigurări şi reasigurări.

Sondajul derulat în rândul a 170 de companii de asigurări, realizat în toamna anului 2013, este o actualizare a cercetării paneuropene din 2012, care a cuprins 20 de ţări, inclusiv cele mai mari pieţe de asigurări din Europa.

Potrivit EY, amânarea termenului de implementare a Solvency II până în 2016 a întărit încrederea asigurătorilor că vor reuşi să îndeplinească cerinţele acestei directive în intervalul de timp dat.

Cu toate acestea, pe măsură ce companiile îşi conştientizează stadiul de pregătire pentru implementare, este clar că unele sunt mai puţin pregătite decât s-au aşteptat. Multe chiar şi-au amânat cu cel puţin un an aceste planuri, fapt care le-ar putea cauza probleme în prezent.

‘Din punct de vedere al stadiului implementării în România, observăm o încadrare similară cu statusul identificat la nivel european. Marea majoritate a companiilor, subsidiare ale societăţilor străine, urmează politica şi procesul de implementare desenate de societatea mamă, în timp ce societăţile locale au început deja demersurile de implementare’, a declarat Tudor Andrei Raţiu, senior manager, departamentul de Asistenţă în afaceri, EY România.

Te-ar mai putea interesa și
Află cum poţi avea acces gratuit la toate posturile tv HBO şi Cinemax până pe 5 ianuarie 2025
Află cum poţi avea acces gratuit la toate posturile tv HBO şi Cinemax până pe 5 ianuarie 2025
Pentru că urmează o perioadă cu multe zile libere, unele în care ne vom putea permite luxul de a ne relaxa, de a petrece mai mult timp aşa cum ne place, vin către voi cu o opţiune demnă de......
Companiile din energie vor trebui să plătească o cauțiune dacă cer suspendarea unei amenzi în instanță
Companiile din energie vor trebui să plătească o cauțiune dacă cer suspendarea unei amenzi în instanță
Amenzile acordate de Autoritatea de Reglementare în domeniul Energiei se vor plăti chiar dacă se vor ataca ulterior, iar ...
Mega Image a investit anul trecut 8,8 milioane de lei în panouri fotovoltaice
Mega Image a investit anul trecut 8,8 milioane de lei în panouri fotovoltaice
Retailerul alimentar Mega Image, parte a grupului olandezo-belgian Ahold Delhaize, a continuat anul trecut investițiile ...
Nicuşor Dan: Consiliul General – acord pentru modernizarea sistemului de iluminat în şapte zone din oraş
Nicuşor Dan: Consiliul General – acord pentru modernizarea sistemului de iluminat în şapte zone din oraş
Consiliul General al Municipiului Bucureşti (CGMB) şi-a dat acordul pentru proiectul privind modernizarea şi eficientizarea ...