Aproape 95.000 de turişti au cheltuit 3,5 milioane euro în minivacanţa de 1 Mai în ţară, cu 20% mai puţin faţă de 2015.

În jur de 94.000 de turişti au ajuns anul acesta, în minivacanţa de 1 Mai, în diverse staţiuni din ţară, unde au cheltuit aproximativ 3,5 milioane de euro, cu aproape un milion de euro mai puţin decât în anul 2015, când de ziua internaţională a muncii au plecat în vacanţe 99.000 de turişti, potrivit unui studiu al Federaţiei Patronatelor din Turismul Românesc (FPTR), care oferă date diferite de ale celuilalt patronat din turism în privinţa numărului de turişti de pe Litoral, scrie News.ro
Economica.net - mar, 02 mai 2017, 13:03
Aproape 95.000 de turişti au cheltuit 3,5 milioane euro în minivacanţa de 1 Mai în ţară, cu 20% mai puţin faţă de 2015.

Tot marţi, celălalt mare patronat din turism, Asociaţia Naţională a Agenţiilor de Turism (ANAT), a estimat că litoralul românesc a atras în această minivacanţă peste 40.000 de turişti, însă datele FPTR se referă la toate zonele turistice.

„Vedeta acestei minivacanţe a fost zona rurală, pensiunile reuşind să atragă peste 40.000 de turişti. Cele mai căutate zone au fost Bran, Bucovina şi Maramureş. În zona rurală, cazarea a costat între 40-300 lei de persoană”, arată un comunicat emis marţi de FPTR.

Litoralul românesc a fost şi el la mare căutare în acest an.

„Deschiderea oficială şi legală a sezonului s-a transformat într-o tradiţie care îi determină an de an pe români să ajungă la mare de 1 Mai. Nu putem face însă o comparaţie cu anul 2016, pentru că atunci am avut o vacanţă prelungită, Paştele fiind legat de 1 Mai”, arată patronatul.

Cei mai mulţi turişti care şi-au petrecut minivacanţa de 1 mai la malul mării au fost tineri, care au ales în special Mamaia, susţine pattronatul.

„Faţă de anul 2015, am constatat că au fost cu 40% mai puţine locuri de cazare ofertate, în ciuda faptului că au apărut unităţi noi de cazare. În Mamaia, gradul de ocupare al hotelurilor deschise a fost de aproximativ 90%, vânzându-se astfel, 14.000 de locuri din totalul de 23.000 de locuri clasificate”, a precizat FPTR.

În sudul litoralului, turiştii n-au coborât în staţiuni, ci au preferat să meargă direct în Vama Veche, care a fost celălalt pol al distracţiei de 1 Mai. În Vama Veche sunt 2.500 de locuri clasificate şi probabil mai există încă 1.500 neclasificate, estimează FPTR.

„Din datele puse la dispoziţie de hotelieri, anul acesta, de 1 Mai, au venit pe litoral în jur de 20.000 de turişti, şi când spunem asta ne referim la cei care au cumpărat cel puţin o noapte de cazare. Un număr mult mai mare decât cel al turiştilor a fost reprezentat de vizitatori, în general locuitorii oraşelor de la malul mării, care au venit pentru o zi în staţiuni, fără să înnopteze într-o structura de cazare. Diferenţa dintre cei 20.000 de turişti şi cifrele exagerate de 40.000 sau chiar 70.000, vehiculate în mass-media, o reprezintă vizitatorii”, arată FPTR, care contrazice, astfel, datele trimise de ANAT.

Pe litoral, tarifele au pornit de la 30 lei pentru o noapte de cazare până la 250-300 lei pe noapte.

„Chiar dacă la munte s-au anunţat precipitaţii, 18.000 de români şi-au rezervat o vacanţă într-unul din hotelurile din staţiunile montane, unde au cheltuit doar pe cazare aproximativ 3,25 milioane de lei în sejurul de două-trei zile”, subliniază FPTR.

Staţiunile balneare au fost şi ele solicitate în această perioadă. Astfel, 15.000 de români au ales să-şi facă vacanţa la băi, unde au putut beneficia de programe speciale de tratament şi relaxare.

Mult mai puţini români s-au orientat spre Delta Dunării. Este vorba despre 1.000 de persoane, în special pescari pasionaţi şi turişti dornici de inedit.

De asemenea, câteva mii de români au mers în Bulgaria, atraşi de condiţiile oferite, iar acolo hotelurile au fost deschise mai devreme decât pe litoralul românesc, deoarece vremea a fost favorabilă.

Românii care au ales să meargă de 1 Mai în city break-uri din diverse capitale europene, au plătit mai mult de 200 de euro de persoană. La Praga, pachetul a pornit de la 199 euro, pentru trei nopţi de cazare la un hotel de trei stele, cu mic dejun şi transport cu avionul. Acelaşi pachet pentru Roma a costat 252 euro de persoană, în timp ce pentru Paris a depăşit 340 euro.

Reprezentanţii FPTR spun că aceste date sunt aproximative şi au fost obţinute pe baza estimărilor realizate de membrii patronatului şi a sondajului aplicat unui număr semnificativ de operatori din turism.

Te-ar mai putea interesa și
Israel: Netanyahu ameninţă că va acţiona cu ‘forţă şi hotărâre’ contra rebelilor houthi din Yemen
Israel: Netanyahu ameninţă că va acţiona cu ‘forţă şi hotărâre’ contra rebelilor houthi din Yemen
Israelul va continua să acţioneze cu forţă şi hotărâre contra rebelilor houthi din Yemen, acuzaţi de periclitarea transporturilor maritime internaţionale şi a ordinii internaţionale, a......
Află cum poţi avea acces gratuit la toate posturile tv HBO şi Cinemax până pe 5 ianuarie 2025
Află cum poţi avea acces gratuit la toate posturile tv HBO şi Cinemax până pe 5 ianuarie 2025
Pentru că urmează o perioadă cu multe zile libere, unele în care ne vom putea permite luxul de a ne relaxa, de a petrece ...
Companiile din energie vor trebui să plătească o cauțiune dacă cer suspendarea unei amenzi în instanță
Companiile din energie vor trebui să plătească o cauțiune dacă cer suspendarea unei amenzi în instanță
Amenzile acordate de Autoritatea de Reglementare în domeniul Energiei se vor plăti chiar dacă se vor ataca ulterior, iar ...
Mega Image a investit anul trecut 8,8 milioane de lei în panouri fotovoltaice
Mega Image a investit anul trecut 8,8 milioane de lei în panouri fotovoltaice
Retailerul alimentar Mega Image, parte a grupului olandezo-belgian Ahold Delhaize, a continuat anul trecut investițiile ...