Aproape de un nou record: BNR a împrumutat 12 bănci cu suma de 3 miliarde euro

 Banca Naţională a României a împrumutat luni 12 bănci comerciale cu 13,646 miliarde lei (3,014 miliarde euro), pentru o săptămână, sumă foarte apropiată de recordul atins în urmă cu două săptămâni, de 13,85 miliarde lei (3,1 miliarde euro).
Economica.net - lun, 09 iul. 2012, 11:11
Aproape de un nou record: BNR a împrumutat 12 bănci cu suma de 3 miliarde euro

BNR a acordat săptămâna trecută 11,97 miliarde lei (2,7 miliarde euro), tot pentru o săptămână, unui număr de 9 bănci comerciale.

La licitaţia din urmă cu două săptămâni au participat 11 bănci.

Prin licitaţii repo BNR oferă lichiditate băncilor comerciale şi preia în schimb titluri de stat, la dobânda de politică monetară, de 5,25% pe an.

Sumele împrumutate şi numărul de bănci au crescut vizibil încă de la prima operaţiune de acest fel realizată în luna iunie, după ce BNR a majorat la finele lunii mai de la trei la cinci numărul de emisiuni de tiluri de stat pe care o bancă le poate utiliza drept garanţii în cadrul unei operaţiuni de piaţă monetară.

În majoritatea licitaţiilor realizate din februarie şi până la jumătatea lunii mai participau trei-patru bănci şi sumele împumutate erau de 5-6 miliarde lei. Ulterior, cererea a crescut considerabil întrucât lichiditatea din piaţă s-a redus.

Începând cu luna octombrie a anului trecut BNR a organizat săptămânal câte o licitaţie repo.

Băncile comerciale au afişat luni dimineaţă dobânzi de 4,96% – 5,45% pe an, pentru plasamentele cu scadenţă la o săptămână, după ce vineri acestea au fost de 4,95% – 5,43% pe an. Dobânzile încadrează astfel rata dobânzii de politică monetară a BNR, de 5,25% pe an.

Te-ar mai putea interesa și
Uzina BMW din Munchen a atins cota 3 milioane în domeniul producției de mașini cu încărcare la priză
Uzina BMW din Munchen a atins cota 3 milioane în domeniul producției de mașini cu încărcare la priză
Automobilul electrificat cu numărul 3 milioane a ieşit de pe linia de asamblare a uzinei principale a BMW Group din Munchen. Modelul, un BMW 330e Touring, în nuanţa Portimao Blue, este destinat......
Peste 1,21 miliarde de lei, valoarea alocaţiilor de stat achitate, în aprilie, celor 3,61 milioane de copii
Peste 1,21 miliarde de lei, valoarea alocaţiilor de stat achitate, în aprilie, celor 3,61 milioane de copii
Valoarea alocaţiilor de stat pentru copii achitate în luna aprilie 2025 a fost de 1,212 miliarde de lei, iar suma medie ...
Debitul maxim al Dunării, sub media multianuală în iunie şi peste medie în lunile iulie şi august (prognoză)
Debitul maxim al Dunării, sub media multianuală în iunie şi peste medie în lunile iulie şi august (prognoză)
Debitul maxim al fluviului Dunărea la intrarea în ţară (secţiunea Baziaş) se va situa sub media multianuală în luna ...
Salina Praid: Comisia Europeană ar putea sprijini România în problema cauzată de inundații – Victor Negrescu
Salina Praid: Comisia Europeană ar putea sprijini România în problema cauzată de inundații – Victor Negrescu
Europarlamentarul PSD Victor Negrescu a declarat că a primit un răspuns rapid de la Comisia Europeană la interpelarea ...