Aproape jumătate din cetăţenii UE din Marea Britanie, îngrijoraţi de perspectiva nerespectării drepturilor lor

13 05. 2021
marea_britanie_6789_45612300

Cetăţenii UE îşi păstrează aceleaşi drepturi de a trăi, a munci şi a beneficia de securitate socială în Marea Britanie după Brexit dacă au locuit în această ţară înainte de 31 decembrie 2020 şi se înregistrează într-un program,”Schema de soluţionare a UE”, înainte de 30 iunie.

Deşi majoritatea celor intervievaţi consideră că sunt trataţi identic cu cetăţenii britanici, 44% dintre aceştia nu sunt siguri că vor fi trataţi în mod egal în viitor, spune studiul realizat de Autoritatea independentă de monitorizare (IMA), o organizaţie specializată în protejarea drepturilor lor.

Studiul a fost realizat online, pe un eşantion de aproximativ 3.000 de persoane din 27 de ţări.

Studiul indică o lipsă de încredere în instituţii, exprimată de o minoritate semnificativă de cetăţeni europeni, a declarat Kathryn Chamberlain, directoarea generală a IMA.

Unul din doi respondenţi nu a „auzit vorbindu-se despre drepturile sale cetăţeneşti”.

Printre drepturile mai puţin cunoscute se numără şi recunoaşterea reciprocă a calificărilor profesionale, de care doar 48% sunt conştienţi.

Unul din zece respondenţi (11%) intenţionează să părăsească Marea Britanie după 30 iunie 2021, la sfârşitul perioadei de graţie pentru înregistrare. Printre motivele menţionate pentru o eventuală decizie de a părăsi Marea Britanie se numără lipsa de încredere în guvern, sentimentul că Marea Britanie este un loc mai puţin primitor din cauza Brexitului şi îngrijorarea legată de pierderea drepturilor.

Potrivit unei estimări a Biroului naţional de statistică din 2019, în Marea Britanie locuiau 3.6 milioane de cetăţeni europeni. Cu toate acestea, până la sfârşitul lunii martie 2021, au fost primite 5.6 milioane de cereri de înregistrare.