Aproape jumătate din economiile din zona euro nu au înregistrat creştere economică în T2 2014 – PwC
Pe de altă parte, câteva dintre statele de la periferia zonei euro au în prezent o creştere economică mai rapidă decât cea a motorului economic franco-german.
Deşi Germania, Franţa şi Italia nu au reuşit să înregistreze creşteri în al doilea trimestru, economiile de la periferia zonei euro, cum ar fi Spania şi Portugalia, au consemnat uşoare reveniri economice, Spania având o creştere de 0,6% de la trimestru la trimestru – cea mai rapidă din ultimii cinci ani, potrivit PwC.
În acelaşi timp, economia Germaniei s-a contractat cu 0,2% faţă de trimestrul anterior, Italia a intrat în recesiune pentru a treia oară din 2008, iar Franţa are parte de al doilea trimestru consecutiv de stagnare economică.
‘Ne aşteptăm ca economia Germaniei să revină pe creştere în trimestrul trei, luând în calcul faptul că ultima contracţie s-a datorat unor factori conjuncturali – un prim trimestru foarte puternic şi o escaladare a situaţiei din Ucraina – în timp ce fundamentele economiei germane rămân puternice. Suntem mai puţin optimişti când vine vorba de celelalte ţări care formează ‘nucleul’ zonei euro’, a declarat economistul şef al PwC, Richard Boxshall.
Efectul unei creşteri mai susţinute se vede deja în reducerea ratei şomajului în Spania, care a fost în descreştere continuă de la sfârşitul anului 2013. Rezultate la fel de bune sunt aşteptate şi în al treilea trimestru pentru cele mai multe ţări de la periferia zonei euro, ţinând cont şi de sezonul turistic foarte reuşit.
Pe baza acestei analize, economiştii PwC au revizuit în scădere proiecţiile de creştere pentru zona euro în 2014, de la 1,1% la 0,8%, având în vedere slăbiciunile celor trei ţări din nucleul Eurozonei.
În Statele Unite, perspectivele de creştere economice sunt optimiste, având în vedere că o creştere a ratei dobânzii de politică monetară a Rezervei Federale (FED) este aşteptată abia în 2015. Au existat îngrijorări în privinţa celei mai mari economii a lumii după rezultatele dezamăgitoare din primul trimestru, atunci când aceasta s-a contractat cu 0,5% faţă de ultimul trimestru al anului 2013 (sau cu 2,1% comparativ cu aceeaşi perioadă a anului trecut). Însă, această scădere a fost rezultatul unor factori conjuncturali cum ar fi iarna lungă şi foarte aspră, precum şi ajustările stocurilor firmelor.
Creşterea estimată pentru cel de-al doilea trimestru a fost însă mult mai bună: 1% creştere faţă de trimestrul anterior şi o rată anualizată de creştere de 4,2%, susţinută în principal de consumul privat şi de o refacere a stocurilor.
‘Am anticipat în prognozele noastre această redresare şi ne menţinem estimarea privind o creştere economică de 2,1% în Statele Unite în 2014, care ar urma să se accelereze până la 3% în 2015. Excluzând ipoteza unor şocuri externe majore, ne aşteptăm ca FED să înceteze achiziţia de active şi programul de relaxare cantitativă până la sfârşitul acestui an. După care ne aşteptăm ca FED să înceapă un ciclu de creştere a ratei dobânzii de politică monetară din a doua jumătate a anului 2015’, a conchis Richard Boxshall.