Aproape jumătate dintre angajații Formulei 1 sunt în șomaj temporar

Formula 1 şi-a trimis în şomaj temporar, până la finele lunii mai, aproape jumătate dintre angajaţi, în timp ce preşedintele Chase Carey şi membrii consiliului de conducere vor avea salariile reduse, în contextul crizei generate de pandemia de coronavirus, a declarat marţi un purtător de cuvânt al F1 pentru Reuters, informează Agerpres.
Economica.net - mar, 07 apr. 2020, 14:51
Aproape jumătate dintre angajații Formulei 1 sunt în șomaj temporar

Conform sursei, majoritatea celor trimişi pe perioadă determinată acasă sunt dintre angajaţii care lucrau în timpul curselor din weekend-uri sau cei care nu aveau cum să lucreze de la distanţă.

Ediţia 2020 a Campionatului Mondial de Formula 1 avea în program un număr record de 22 de curse. Însă, în acest moment, opt Mari Premii au fost anulate (Australia, Monaco) sau amânate (Bahrain, Vietnam, China, Olanda, Spania, Azerbaidjan). Sezonul ar urma să debuteze pe 14 iulie, la Montreal, cu Grand Prix-ul Canadei.

Aşa cum se ştie, marţi alte două noi echipe britanice de Formula 1, Williams şi Racing Point, după McLaren, au recurs la şomaj parţial şi scăderi salariale pentru conducătorii lor şi piloţi, cu scopul de a limita impactul economic generat de pandemia de coronavirus.

„Pot să confirm că anumiţi membri ai echipei au fost trimişi în şomaj parţial”, a indicat un purtător de cuvânt al Racing Point. „Piloţii noştri au acceptat o reducere a salariilor lor”.

„ROKiT Williams Racing trimite în şomaj parţial un anumit număr de angajaţi în cadrul măsurilor de reducere a costurilor”, a transmis echipa din Grove prin intermediul unui comunicat. „Acest lucru va dura până la finele lunii mai, în timp ce conducerea şi piloţii vor avea salariile reduse cu 20 la sută începând din 1 aprilie”, a precizat Williams.

„Aceste decizii nu au fost luate cu uşurinţă, dar obiectivul nostru este de a proteja locurile de muncă ale personalului nostru şi să facem în aşa fel încât să reluăm munca la capacitate maximă atunci când situaţia o va permite”, a explicat echipa Williams.

Joia trecută, o primă echipă britanică de Formula 1, McLaren, a anunţat măsuri similare.

În Marea Britanie, unde îşi au sediul întreg sau parţial şapte echipe (McLaren, Williams, Racing Point, Mercedes, Red Bull, Haas şi Renault), guvernul permite companiilor să-şi trimită angajaţii în şomaj parţial cu 80 la sută din salariu până la un plafon fixat la 2.500 de lire sterline pe lună (aproximativ 2.800 euro).

Te-ar mai putea interesa și
Ronaldo a vândut echipa spaniolă de fotbal Valladolid unui grup de investitori americani. Brazilianul era acțional majoritar la club din 2018
Ronaldo a vândut echipa spaniolă de fotbal Valladolid unui grup de investitori americani. Brazilianul era acțional majoritar ...
Fostul star al fotbalului brazilian Ronaldo a vândut o parte din capitalul clubului Valladolid unui "grup de investitori nord-americani susţinuţi financiar de un fond european", a anunţat,......
Uniunea Europeană ar putea elimina accesul a peste 20 de bănci din sistemul internaţional de plăţi SWIFT, în cadrul unui nou pachet de sancțiuni impus Rusiei
Uniunea Europeană ar putea elimina accesul a peste 20 de bănci din sistemul internaţional de plăţi SWIFT, în cadrul ...
Uniunea Europeană analizează posibilitatea de a elimina peste 20 de bănci din sistemul internaţional de plăţi SWIFT, ...
Boeing a ajuns la un acord cu Departamentul Justiției din SUA în privința procesului vizând prăbușirea a două avioane 737 MAX. Compania plătește mai mulți bani, dar scapă de urmărirea penală
Boeing a ajuns la un acord cu Departamentul Justiției din SUA în privința procesului vizând prăbușirea a două avioane ...
Departamentul de Justiție al Statelor Unite a anunțat vineri că a încheiat un acord de principiu cu Boeing pentru a-i ...
Uber lansează în România cursele pe abonament, pentru care a fost dată în judecată pentru practici înșelătoare în SUA
Uber lansează în România cursele pe abonament, pentru care a fost dată în judecată pentru practici înșelătoare în SUA
Uber introduce în România Uber One, un abonament lunar sau anual care promite beneficii exclusive pentru utilizatorii frecvenți ...