Aproape jumătate dintre angajaţii români sunt mulţumiţi de salariu. 42% cred ca şi-ar găsi foarte greu un alt loc de muncă

Cei mai mulţi dintre angajaţii români îşi percep nivelul de salarizare drept bun şi foarte bun (44%) în timp ce 26% îl caracterizează drept slab şi foarte slab, considerând beneficiile salariale o parte importantă a motivării la locul de muncă, se arată într-un studiu remis joi Agerpres.
Economica.net - joi, 02 iun. 2016, 20:24
Aproape jumătate dintre angajaţii români sunt mulţumiţi de salariu. 42% cred ca şi-ar găsi foarte greu un alt loc de muncă

În acelaşi timp, puţin peste jumătate dintre angajaţi (54%) consideră că promovările în cadrul organizaţiei din care fac parte se realizează corect, iar 19% declară contrariul, conform unui studiu realizat de IRES şi comandat de Up România.

Printre beneficiile cele mai dorite de participanţii la această cercetare, se regăsesc asigurările medicale (88%), primele de sărbători (88%), tichetele de masă (79%) şi tichetele cadou (77%).

În timp ce 62% dintre angajaţii români sunt satisfăcuţi şi foarte satisfăcuţi de actualul loc de muncă iar 57% se declară optimişti şi foarte optimişti cu privire la actuala slujba, numai 33% apreciază ca le-ar fi uşor să găsească un nou loc de muncă. În schimb, 42% dintre respondenţi consideră ca acest lucru ar fi greu şi foarte greu de realizat. Încrederea în găsirea cu uşurinţă a unui nou loc de muncă creşte odată cu nivelul de educaţie, 41,5% dintre cei cu studii superioare şi 44,1% dintre cei cu salarii nete peste 2.000 lei declară că le-ar fi uşor şi foarte uşor să-şi găsească o noua slujbă.

‘Aceste date ne arată o realitate văzută din două perspective. Pe de o parte, există un optimism generalizat în rândul celor care au un loc de muncă şi care prezintă grade mari de satisfacţie. Un angajat care îşi percepe locul de muncă ca mulţumitor şi satisfăcător, va fi mai implicat şi mai productiv. Pe de altă parte, scepticismul mare legat de găsirea unui nou loc de muncă ne arată că acest optimism faţă de actualul loc de muncă este un optimism constrâns, urmare a percepţiei că piaţa muncii suferă de lipsa oportunităţilor’, a spus Elena Pap, directorul general Up România.

Deşi declară în proporţie covârşitoare că munca lor este interesantă, provocatoare, motivantă (peste 60%), angajaţii intervievaţi în cadrul studiului IRES au tendinţa să regrete în primul rând colegii (35%), mai presus de activitatea propriu-zisă (26%) şi salariul (19%).

Calitatea vieţii la locul de muncă este o componentă esenţială a satisfacţiei cu privire la serviciul actual. Pe o scală de la 1 la 10, angajaţii români îşi evaluează propria calitate a vieţii la locul de muncă cu nota 7,5. Condiţiile (fizice) de muncă adecvate (24%), nivelul mic de stres şi existenţa activităţilor şi spaţiilor pentru relaxare (10%) şi o bună comunicare sau colaborare între colegi (7%) constituie pentru respondenţi principalele elemente definitorii ale unei bune calităţi a vieţii la locul de muncă.

Te-ar mai putea interesa și
Top 10 al companiilor care exportă cereale din România
Top 10 al companiilor care exportă cereale din România
Clasamentul celor mai mari traderi de cereale prezenți pe piața din România este dominat de companii străine – olandeze, elvețiene, americane, libaneze sau emirateze, lideri de top la nivel......
Ce semne dă începutul lui 2025 cu privire la prețul alimentelor de bază. Exceptând porcul, totul este mai scump
Ce semne dă începutul lui 2025 cu privire la prețul alimentelor de bază. Exceptând porcul, totul este mai scump
În prima săptămână a lui 2025, prețurile medii de producător au fost mai mici la carnea de porc, dar mai mari la carnea ...
CAS datorată de două ori pentru unele venituri extrasalariale de la mai multe firme în 2025, dacă venitul total se află într-un plafon diferit faţă de cel pentru care s-a reţinut deja contribuţia
CAS datorată de două ori pentru unele venituri extrasalariale de la mai multe firme în 2025, dacă venitul total se află ...
Am intrat în al treilea an în care sunt în vigoare reguli suplimentare de determinare şi plată a CAS pentru oamenii ...
Peste 2 milioane de români vor plăti pentru incendiile din California. Pagubele uriașe provocate de foc lovesc puternic firmele de asigurare
Peste 2 milioane de români vor plăti pentru incendiile din California. Pagubele uriașe provocate de foc lovesc puternic ...
Așa cum era de așteptat, primele date privind valoarea daunelor provocate de incendiile din California relevă sume uriașe, ...