Aproape jumătate dintre francezi au o percepţie negativă despre Uniunea Europeană

Economica.net
05 05. 2014
eiffel_tower_paris_france_16297400

Potrivit sondajului, pentru 49% dintre persoanele intervievate, Uniunea Europeană aminteşte de ”ceva negativ”, faţă de 45% care au o opinie contrară, iar 6% nu s-au pronunţat.

Totuşi, 60% dintre cei chestionaţi sunt împotriva ieşirii ţării din Uniunea Europeană, 28% sunt pentru, iar 12% nu s-au pronunţat.

Francezii consideră în proporţie de 58% că Europa este o constrângere economică pentru ţara lor, faţă de 32% care văd în aceasta un atu, în timp ce 10% nu şi-au exprimat opinia.

Ei refuză însă ieşirea ţării din zona euro (59 %), în timp de 29% vor acest lucru, iar 12% nu s-au pronunţat.

Conform aceluiaşi sondaj, 52% dintre francezi estimează că UE este ”o constrângere politică, penalizatoare pentru Franţa”, în timp ce 32% sunt în favoarea unei ”deschideri politice către alte ţări, benefică pentru Franţa”, iar 11% nu se pronunţă.

Doar 7% dintre cei chestionaţi sunt în favoarea extinderii UE, 21% vor menţinerea statu-quo-lui şi 64% vor ca ea să se recentreze pe unele ţări (cele şase ţări fondatoare sau zona euro), în timp ce 8% nu s-au pronunţat.

Sondajul a fost realizat online, în perioada 11-16 aprilie, pe un eşantion de 1.011 persoane reprezentative pentru populaţia franceză cu vârste de şi peste 18 ani.